Incendiile din pădurea amazoniană au crescut în luna iulie. Specialiştii se tem că dezastrul din 2019 se va repeta

  • Numărul de incendii din pădurea Amazon din Brazilia a crescut cu 28% în iulie faţă de anul trecut, arată datele oficiale prezentate sâmbătă.
  • Ecologişti avertizează că acestă creştere ar putea semnala o repetare a distrugerii masive de anului trecut.
  • Agenţia de cercetare spaţială din Brazilia, Inpe, a înregistrat 6.803 de incendii în Amazon luna trecută, faţă de 5.318 în iulie 2019.
Urmărește
345 afișări
Imaginea articolului Incendiile din pădurea amazoniană au crescut în luna iulie. Specialiştii se tem că dezastrul din 2019 se va repeta

Deşi aceasta este o valoarea maximă din ultimii trei ani pentru iulie, cifra este mică comparaţie cu vârful de 30.900 de incendii de anul trecut în luna august.

Cu toate acestea, grupurile ecologiste spun că există semne îngrijorătoare cu privire la evoluţia ultimelor zile ale lunii iulie. Peste 1.000 de incendii au fost înregistrate la 30 iulie, cel mai mare număr pentru o singură zi din ultimii 15 ani, potrivit unei analize a grupului Greenpeace Brasil.

„Este un semnal groaznic”, a spus Ane Alencar, director ştiinţific la Amazon Environmental Research Institute (IPAM) din Brazilia. „Ne putem aştepta ca luna august să fie deja o lună dificilă şi septembrie să fie încă şi mai rău”.

Activiştii pentru mediului îl învinuiesc pe preşedintele de dreapta Jair Bolsonaro pentru explozia exploatărilor forestiere ilegale şi a mineritului.

Preşedintele spune că a autorizat o desfăşurare militară din luna mai până în noiembrie pentru combaterea defrişărilor şi a incendiilor forestiere.

Totuşi trebuie punctat că Brazilia a instituit măsuri temporare şi în 2019.

În general, infractorii extrag lemn din junglă înainte de a da foc terenului pentru a creşte suprafaţa de teren arabil. Incendiile naturale sunt foarte rare în Amazon.

Deforestarea a atins un maxim din ultimii 11 ani în 2019 şi a crescut cu 25% în prima jumătate a anului 2020.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici