Incendiu de proporţii în piaţa Camden din Londra
Brigada de pompieri a Londrei a anunţat că a trimis 20 de maşini şi 100 de pompieri pentru a stinge incendiul din nordul Londrei, într-o zonă în general aglomerată.
Incendiul a distrus şi Hawley Arms, un club celebru, frecventat de numeroase celebrităţi.
Zonele de depozitare ale pieţei şi mai multe magazine au ars, casele din vecinătate au fost avariate, iar unii dintre locuitorii din zonă au fost evacuaţi, ca măsură de precauţie, a precizat Brigada de pompieri.
Purtătorul de cuvânt al echipelor de intervenţie, Guy Foster, a afirmat că focul pare să fi fost declanşat la tarabele din piaţă, însă anchetatorii aflaţi la faţa locului au declarat că încă nu pot stabili cauzele incendiului.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că nu există nici un indiciu care să sugereze că focul ar fi fost aprins intenţionat.
Conform site-ului pieţei Camden, aceasta este cea mai mare piaţă în aer liber din Marea Britanie şi se clasează pe locul patru în clasamentul celor mai vizitate atracţii turistice ale Londrei, cu 500.000 de vizitatori săptămânal.
Piaţa, situată lângă Camden Lock, a fost deschisă în anii ’70 şi s-a extins constant, devenind un complex de tarabe, magazine, ateliere, studiouri şi restaurante.