Incendiu dramatic într-un hotel unde se pregătea o petrecere de nuntă, în New Delhi (India). Cel puţin 9 persoane au murit

Publicat: 12 02. 2019, 07:39
Actualizat: 05 06. 2020, 13:40

O mare parte din hotelul de 35 de camere fusese rezervat pentru o petrecere de nuntă. Printre morţi se află o femeie şi un copil care au încercat să scape sărind de la o fereastră, a informat Indian Express. Televiziunea a arătat imagini cu ferestrele sparte ale hotelului.

Virendra Singh, şeful adjunct al brigăzii de pompieri, a declarat că 35 de persoane au fost salvate din hotelul situat în cartierul comercial Karol Bagh. Majoritatea victimelor dormeau în momentul izbucnirii incendiului, care se consideră că a fost provocat de un scurtcircuit.

„Şaptesprezece oameni nu mai sunt, au murit din cauza sufocării, nu a focului”, a adăugat Singh.

Săptămâna trecută, un incendiu a izbucnit într-un spital din suburbia Delhi, forţând evacuarea de urgenţă a pacienţilor, însă nimeni nu a fost rănit.

Incendiul de la Hotelul Arpit Palace a fost stins, dar autorităţile încă investighează cauza incendiului, a declarat comisarul adjunct de poliţie, Mandeep Singh Randhawa.

„Trebuie să verificăm stabilitatea structurii, să verificăm fiecare cameră”, a afirmat Randhawa.