Prima pagină » Știri externe » O nouă criză a migraţiei? Mii de persoane fug din calea represiunilor sângeroase ale armatei din Myanmar, dar se lovesc de „un zid” la graniţă

O nouă criză a migraţiei? Mii de persoane fug din calea represiunilor sângeroase ale armatei din Myanmar, dar se lovesc de „un zid” la graniţă

O nouă criză a migraţiei? Mii de persoane fug din calea represiunilor sângeroase ale armatei din Myanmar, dar se lovesc de

Un oficial de top al ONU a avertizat săptămâna trecută că ţara este „pe punctul de a ajunge la un război civil” dacă nu se iau măsuri pentru a stopa vărsarea de sânge.

Costurile umane catastrofale ale politicilor brutale ale regimului sunt vizibile şi în taberele aglomerate de refugiaţi din Bangladesh.

Săptămâna trecută, Thailanda a încercat să trimită mii de oameni care fugeau din Myanmar înapoi. 

„Nu vrem să avem migraţie în masă pe teritoriul nostru, dar vom lua în considerare şi drepturile omului. Am pregătit câteva locuri, dar nu vrem să vorbim despre pregătirea de centre de refugiaţi în acest moment. Nu vom merge atât de departe”, a declarat pentru AP Prayut Chan-o-cha, premierul din Thailanda.

Raportarea şi testarea slabă din Myanmar este un alt aspect invocat de ţările din jur care resping refugiaţii. Agenţia ONU pentru refugiaţi a lansat un avertisment clar că este ilegal în conformitate cu legislaţia internaţională blocarea accesului persoanelor care solicită azil.

Cel puţin 550 de civili au murit, inclusiv 46 de copii, în proteste care au zguduit marile oraşe din Myanmar de când armata a preluat puterea într-o lovitură de stat din februarie. Peste 2.750 de persoane au fost, de asemenea, reţinute sau condamnate, potrivit Asociaţiei de asistenţă pentru deţinuţii politici din Myanmar.

Armata din Myanmar a preluat cu forţa puterea, pe 1 februarie, după arestarea consilierului de stat Aung San Suu Kyi, premier de facto, şi a preşedintelui Win Myint. Armata din Myanmar a anunţat preluarea puterii de către comandantul militar Min Aung Hlaing, denunţând „fraude electorale” în scrutinul parlamentar desfăşurat în noiembrie 2020. Formaţiunea susţinută de Armată, Partidul pentru Solidaritatea şi Dezvoltarea Uniunii (USDP, dreapta, naţionalism budhist), a înregistrat un rezultat slab în scrutinul parlamentar din noiembrie, câştigat de partidul Liga Naţională pentru Democraţie (NLD, centru-stânga, populist), condus de Aung San Suu Kyi. Lovitura de stat a intervenit în contextul în care urma să înceapă noua legislatură, iar Parlamentul ar fi trebuit să valideze rezultatul scrutinului legislativ şi să aprobe noul guvern. Consilierul de stat Aung San Suu Kyi, premier de facto, şi-a atras critici în ultimii ani din cauza tolerării acţiunilor de reprimare asupra minorităţii musulmane rohingya. Aung San Suu Kyi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a fost premier al Myanmarului din 2016.

Regimul militar a anunţat instituirea legii marţiale. Circulaţia a fost interzisă pe timp de noapte, iar adunările în grupuri mai mari de cinci persoane nu sunt permise.