Potrivit surselor citate, incendiul a avut loc la subsolul sediului SVR.
Pompierii au salvat mai multe persoane, dar, conform unor surse, altele ar fi dispărute.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului rus de Informaţii Externe (SVR) a declarat că incendiul a fost deja stins şi nu există victime.
Autorităţile ruse încearcă să afle cauza producerii incendiului în unul dintre cele mai securizate imobile din Rusia.
Citeşte şi: Papa Francisc denunţă folosirea telefoanelor mobile în timpul slujbelor religioase: În Sfânta Liturghie se spune: ”Sus să avem inimile”, nu ”sus să avem telefoanele pentru a face fotografii”
Citeşte şi: Curtea Constituţională a Spaniei a anulat în mod oficial declaraţia de independenţă a Cataloniei
Citeşte şi: Stephen Hawking, previziune apocaliptică despre viitorul Pământului: Oamenii vor transforma Terra într-un „glob de foc”, în mai puţin de 600 de ani