Cel care a fost omul cel mai căutat din Europa este inculpat pentru rolul său în masacrul de la Srebreniţa, cel mai grav înregistrat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, în care au fost ucişi 8.000 de musulmani, în 1995.
Fostul general, în vârstă de 69 de ani, va trebui să pledeze vinovat sau nevinovat pentru faptele de care este acuzat, în cadrul unei audieri prevăzute să înceapă la ora 10.00 (11.00, ora României). El va putea cere însă un termen de 30 de zile înainte să răspundă cum pledează.
Procesul lui Mladici nu a trebui să debuteze mai devreme de câteva luni, pentru a permite apărării să studieze dovezile strânse de acuzare.
Judecătorul olandez Alphons Orie, care a condus în 2008 şi audierea iniţială a fostului lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzici, va verifica identitatea acuzatului, înainte de a-i prezenta pe scurt cele 11 acuzaţii de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii, formulate împotriva sa.
În cursul audierii, care ar putea dura între o oră şi o oră şi jumătate, magistratul se va informa de asemenea cu privire la starea de sănătate a acuzatului şi îl va întreba dacă se plânge de condiţiile de detenţie de la penitenciarul TPI.
Potrivit avocatului său din Serbia, Miloş Saljici, Ratko Mladici a fost operat şi a făcut chimioterapie în 2009, pentru un cancer al sistemului limfatic.
Un avocat sârb, Aleksandar Aleksici, a fost desemnat pentru a-l apăra pe fostul general în cursul audierii iniţiale.