MONITORUL APĂRĂRII | INTERVIU cu Sergiu Medar, fost şef CNI: Ţările din Estul Europei, mai vulnerabile decât cele occidentale, întrucât sunt mai aproape de agresor

Publicat: 03 05. 2019, 15:47
Actualizat: 29 03. 2020, 23:02

Sergiu Medar: Din punctul meu de vedere nu este posibil, pentru a da răspunsul direct la întrebare. O armată europeană în afara NATO în primul rând nu-şi are rostul, pentru că stabilitatea europeană se face prin intermediul NATO, apărarea colectivă europeană se face numai de către NATO. Şi atunci, pentru ce o armată europeană? Participarea unor structuri militare din deferite state europene la NATO este logică, şi trebuie să se întâmple, dar numai în cadrul NATO. De altfel, în NATO sunt şi armate naţionale. Vorbind despre armata europeană, Germania, de exemplu, a spus <

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII