„Personal, eu mă opun transmiterii ereditare a puterii la o a treia generaţie a familiei”, a declarat Kim Jong-Nam.
„Dar cred că există anumite raţiuni interne. Iar în acest caz, cred că trebuie să acceptăm”, a nuanţat el.
Zilele trecute, Coreea de Nord a marcat 65 de ani de la înfiinţarea Partidului Muncitorilor, iar, cu această ocazie, a fost prezentat posibilul succesor al liderului nord-coreean, Kim Jong-Un, în vârstă de 27 de ani, fiul cel mic al liderului actual.
Kim Jong-Il, care a suferit un atac cerebral în urmă cu doi ani, a fost succesorul tatălui său, Kim Il-Sung, decedat în 1994.
Întrebat în legătură cu procesul de succesiune de la Phenian, Kim Jong-Nam a declarat că „decizia probabil a fost luată de tatăl său”, subliniind că această situaţie nu îl interesează. „Dar sper că fratele meu mai tânăr va face tot posibilul pentru îmbunătăţirea vieţii nord-coreenilor. Iar eu sunt pregătit să îmi ofer ajutorul, dacă este necesar, din străinătate”, precizează Kim Jong-Nam, care a studiat în Elveţia şi locuieşte acum la Macao.