Încetarea focului în Liban ar fi „o mare greşeală”, spune un ministru israelian

Ministrul israelian de extremă dreapta al Securităţii Naţionale, apropiat al premierului Benjamin Netanyahu, a declarat luni că un acord de încetare a focului în Liban, aflat în prezent în discuţie, ar fi „o mare greşeală”, potrivit AFP.

Urmărește
270 afișări
Imaginea articolului Încetarea focului în Liban ar fi „o mare greşeală”, spune un ministru israelian

Încetarea focului în Liban ar fi „o mare greşeală”, spune un ministru israelian

Acordul ar reprezenta „o oportunitate istorică ratată de a eradica Hezbollah”, a declarat ministrul Itamar Ben Gvir pe platforma X.

Remarcile vin în contextul în care eforturile diplomatice s-au intensificat recent pentru a pune capăt războiului dintre Israel şi gruparea libaneză pro-iraniană. Israelul desfăşoară lovituri masive împotriva Hezbollah de pe 23 septembrie.

„Aşa cum am avertizat deja în Gaza, avertizez şi acum: Domnule prim-ministru, nu este prea târziu pentru a pune capăt acestui acord! Trebuie să continuăm până la victoria absolută!” a subliniat luni Ben Gvir.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici