Închisoare pe viaţă pentru kosovarul care a ucis doi militari americani în Germania - VIDEO

Justiţia germană a condamnat vineri la închisoare pe viaţă un tânăr kosovar, care a ucis doi soldaţi americani pe aeroportul din Frankfurt, în martie 2011, în cadrul primului atentat islamist comis pe teritoriul german.

Urmărește
117 afișări
Imaginea articolului Închisoare pe viaţă pentru kosovarul care a ucis doi militari americani în Germania - VIDEO

Închisoare pe viaţă pentru kosovarul care a ucis doi militari americani în Germania (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Arid Uka, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit vinovat de uciderea a doi militari americani şi de alte trei tentative de omucidere, de un tribunal din Frankfurt. El a deschis focul la 2 martie 2011 asupra unor soldaţi americani care plecau în Afganistan, în faţa unui terminal al aeroportului din acest oraş din vestul Germaniei.

"Acuzatul este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru două omucideri şi trei tentative de omucidere", a declarat judecătorul Thomas Sagebiel.

Arid Uka părea destins în momentul prezentării sentinţei şi chiar a zâmbit.

Parchetul federal ceruse închisoarea pe viaţă cu "responsabilitate agravată", pentru a exclude o eliberare după 15 ani. Parchetul a apreciat că acuzatul "voia să-şi aducă propria contribuţie la războiul sfânt".

Kosovarul a recunoscut faptele încă de la începutul procesului vara trecută şi a cerut iertarea victimelor sale şi a apropiaţilor lor. El a mărturisit de asemenea că a fost "orbit" şi împins spre acest act de propaganda islamistă de pe Internet.

Doi tineri soldaţi din cadrul US Air Force, care plecau spre Afganistan, au fost ucişi în faţa a numeroşi martori. Alţi doi soldaţi americani au fost grav răniţi în atentat.

Tânărul a reperat grupul de militari, care mergeau spre un autocar ce urma să îi conducă la baza americană Ramstein, şi i-a cerut un foc unuia dintre ei, care i-a confirmat că va merge în curând în Afganistan.

Arid Uka a scos atunci un pistol din rucsac şi a tras asupra unui soldat de 25 de ani, care aştepta să urce în autovehicul.

El a urcat apoi în autocar şi a ucis un soldat de 21 de ani, apoi a tras asupra altor doi soldaţi de 21 şi 25 de ani, după ce a strigat de mai multe ori "Allah Akbar" ("Allah este mare"). El a îndreptat apoi arma spre capul unui militar de 22 de ani, dar aceasta s-a blocat.

El a fost arestat în incinta aeroportului, în timp ce fugea.

Verdictul în cadrul procesului deschis în august a fost amânat de două ori, pentru audieera unor martori suplimentari.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici