Închisoarea secretă a CIA în Lituania se afla la o şcoală de echitaţie

Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a construit una din închisorile sale secrete din Europa într-o şcoală de echitaţie din apropiere de Vilnius, a declarat un oficial guvernamental lituanian şi un fost ofiţer din cadrul serviciului american de informaţii, relatează ABC News.

Urmărește
130 afișări
Imaginea articolului Închisoarea secretă a CIA în Lituania se afla la o şcoală de echitaţie

Închisoarea secretă a CIA în Lituania se afla la o şcoală de echitaţie (Imagine din arhiva Mediafax Foto)

CIA a construit o clădire solidă, unde putea interoga opt suspecţi al-Qaida deodată, folosind tehnici dure. "Activităţile din acea închisoare erau ilegale", a declarat cercetătorul John Sifton. "Între acestea se numărau diverse tipuri de tortură, inclusiv privare de somn, stat în picioare forţat (foarte multe ore) sau în poziţii dureroase", a adăugat el.

Lituania a permis construirea închisorii CIA după ce preşedintele George W. Bush a efectuat o vizită în 2002 şi a promis autorităţilor de la Vilnius că va sprijini aderarea ţării la NATO.

ABC susţine că oficialii lituanieni i-au pus la dispoziţie documente despre ceea ce ei numesc compania-paravan a CIA, Elite LLC, care a achiziţionat proprietatea în 2004 şi a construit acest "black site".

Până în martie 2004, complexul cuprindea o şcoală de echitaţie şi o cafenea deţinută de o familie din localitate. Clădirea se află în oraşul Antivilai, într-o pădure situată la 20 de kilometri nord-est de Vilnius, în apropiere de o suburbie unde locuiesc numeroşi oficiali guvernamentali. Proprietarul a vândut în martie 2004 complexul firmei Elite LLC, în prezent o companie lichidată înregistrată în Delaware, Panama şi Washington D.C. În aceeaşi lună, Lituania a fost acceptată oficial în structurile NATO.

CIA a construit închisoarea în câteva luni, probabil transportând cu avionul elemente prefabricate din afara Lituaniei. Închisoarea a fost deschisă în septembrie 2004.

Potrivit surselor care au văzut închisoarea, şcoala de echitaţie avea iniţial o zonă de călărit cu acoperiş metalic roşu, un grajd şi o cafenea. CIA a construit un zid gros în interiorul zonei de călărit, iar dincolo de zid a construit ceea ce o sursă lituaniană numeşte o "clădire într-o clădire". Aceasta a compartimentat zona cu "elemente prefabricate", pentru a găzdui deţinuţii, în timp ce pentru interogatorii au fost construite celule separate. CIA a transformat mare parte din restul clădirii în spaţii pentru garaje. Ofiţerii de informaţii care lucrau la închisoare erau găzduiţi alături, în zona care reprezenta odată grajdurile. Ambele structuri erau alimentate cu energie electrică de un generator autonom.

Cartierele temporare construite dincolo de zid nu erau vizibile pentru localnici. Aceştia au declarat că au văzut cum au fost escavate cantităţi mari de pământ în vara lui 2004. Localnicii care s-au apropiat să întrebe dacă pot primi un loc de muncă au fost îndepărtaţi de gardieni, care vorbeau engleza. Gardienii erau înlocuiţi la fiecare 90 de zile.

Potrivit foştilor oficiali CIA implicaţi direct sau informaţi despre programul secret, opt suspecţi au fost deţinuţi mai mult de un an la închisoarea din Vilnius. Jurnalele de bord confirmă că avioanele CIA au efectuat în acea perioadă mai multe zboruri în Lituania. În noiembrie 2005, după ce au fost făcute dezvăluiri despre program, închisoarea a fost închisă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici