Trei elicoptere militare ale REGA (asistenţa medicală aeriană) au evacuat patru grav răniţi la două spitale, a anunţat un purtător de cuvânt al REGA pentru AFP. În plus, o publicaţie locală, Willisauerer Bote, informează că întreprinderea a anunţat o „reducere a producţiei” din cauza colectării slabe a lemnului.
O linie telefonică de urgenţă a fost pusă în funcţiune pentru familiile şi angajaţii fabricii de PAL (plăci aglomerate din lemn), Kronospan, o societate austriacă lideră la nivel mondial în fabricarea plăcilor aglomerate din lemn.
Importante forţe de poliţie au fost mobilizate la faţa locului şi a fost delimitat un perimetru, a anunţat poliţia într-un comunicat, fără a preciza iniţial numărul victimelor, în timp ce un martor ocular a declarat că ar fi cinci morţi, potrivit cotidianului Luzerner Zeitung. Martorul a spus că o persoană ar fi intrat în cantina fabricii şi a deschis focul.
Menznau este situat în cantonul Lucerna.
La 2 ianuarie, o persoană în vârstă de 33 de ani a ucis trei femei şi a rănit doi bărbaţi în satul Daillon, din cantonul Valais, trăgând peste zece focuri cu două arme pe străzile localităţii, după care a fost rănit de poliţie.
Conform numărului armelor deţinute de către cetăţeni, Elveţia este a treia ţară din lume, după Statele Unite şi Yemen.