Incident în PE cu privire la Cesare Battisti, în faţa unei delegaţii parlamentare braziliene
Persoane necunoscute au provocat, miercuri, un incident în Parlamentul European, în faţa unei delegaţii parlamentare braziliene, prin afişarea de banderole care denunţau refuzul Braziliei de a extrăda un fost militant al extremei stângi italiene, Cesare Battisti, relatează AFP.
La finalul unei dezbateri despre diplomaţia europeană în lumea arabă, preşedintele şedinţei, britanicul Edward McMillan-Scott, a salutat prezenţa, în tribunele destinate vizitatorilor, a unei delegaţii a Parlamentului brazilian.
În acel moment, câţiva necunoscuţi au agitat două afişe mari. Unul dintre ele cerea, în engleză, "Dreptate pentru victimele lui Battisti", alături de fotografii ale presupuselor victime. Celălalt proclama "Battisti este un asasin".
"Este posibil să retrageţi aceste postere?", a cerut Millan-Scott. Serviciile de securitate ale PE au intervenit, într-o ambianţă ostilă, pentru a rupe afişele. Incidentul a durat câteva minute.
"Cine este deputatul responsabil de incidentul care tocmai s-a produs?", a întrebat parlamentarul conservator german Elmar Brok, referindu-se la faptul că vizitatorii nu pot, în principiu, să pătrundă în incinta Parlamentului, fără invitaţia unuia sau mai multor eurodeputaţi.
Preşedintele şedinţei nu a putut să îi răspundă imediat, dar i-a dat asigurări că această problemă va fi "clarificată" de serviciile preşedinţiei Parlamentului.
În iunie, după anunţarea eliberării lui Battisti, în Brazilia, mai mulţi eurodeputaţi italieni şi-au exprimat "amărăciunea" şi au dat asigurări că PE va aduce la cunoştinţa autorităţilor braziliene "reacţia (sa) de indignare".
Fostul activist de extremă stânga Cesare Battisti a fost condamnat, în contumacie, în Italia, pentru crime comise în timpul "anilor de plumb", cum este numită perioada de la sfârşitul anilor '70. El a fost eliberat din închisoare şi a obţinut un permis de rezidenţă permanentă în Brazilia, după ce Curtea Supremă a acestei ţări a respins extrădarea sa către Italia.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

