Reprezentanţii Pazei de Coastă din Filipine susţin că incidentul a avut loc în timp ce o navă escorta bărci care transportau provizii pentru militarii filipinezi staţionaţi pe Spratly, una dintre insulele revendicate de China. De altfel, Beijingul revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, inclusiv Insulele Spratly. Există şi revendicări din partea Malaeziei, Vietnamului, Brunei şi Taiwanului.
Paza de Coastă din Filipine (PCG) a precizat că incidentul a avut loc sâmbătă, în timp ce navele sale se îndreptau spre Second Thomas Shoal, în Insulele Spratly. Potrivit filipinezilor, acţiunile Chinei au fost „excesive şi ilegale” şi au încălcat dreptul internaţional.
Şi americanii au condamnat „acţiunile periculoase” ale Beijingului..
„Trăgând cu tunuri de apă şi folosind manevre de blocare nesigure, navele Chinei au interferat cu exercitarea legală a libertăţii de navigaţie în largul mării de către Filipine şi au pus în pericol siguranţa navelor şi a echipajului filipinez”, a transmis Departamentul de Stat.
China nu a comentat incidentul. Chinezii ignoră hotărârea unei curţi internaţionale de arbitraj, care consideră că pretenţiile lor asupra Mării Chinei de Sud sunt nefondate.