În cursul unei conversaţii telefonice cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, Kerry „a subliniat nevoia ca cele două părţi să nu permită acestui incident să escaladeze tensiunile dintre ele sau din Siria”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.
„Secretarul a prezentat condoleanţe pentru pierderea de vieţi în incidentul de ieri (marţi-n.r.) cu Turcia. El a făcut apel la calm şi dialog între oficialii turci şi ruşi în zilele următoare”, a precizat Departamentul, adăugând că John Kerry „a subliniat importanţa progreselor spre o soluţie diplomatică în Siria”.
Doborârea avionului rus marţi a fost una dintre cele mai serioase confruntări recunoscute public între un stat membru NATO şi Rusia din ultimii 50 de ani şi a complicat eforturile internaţionale de luptă împotriva militanţilor grupării Stat Islamic în Siria.
Kerry a cerut o serie de întâlniri la Viena inclusiv cu Rusia şi Iranul, principalii susţinători ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad, dar şi cu Arabia Saudită şi Turcia, care vor încheierea regimului Assad, pentru a încerca să găsească o soluţie diplomatică la războiul civil sirian ce durează de patru ani şi jumătate.