Incidente la prima manifestaţie a homosexualilor autorizată în Rusia

Publicat: 20 11. 2010, 17:19
Actualizat: 07 11. 2012, 10:59

Afişând pancarte pe care se putea citi „Pentru o veritabilă toleranţă” sau „Pentru drepturile omului”, homosexualii au fost rapid înconjuraţi de circa 30 de contramanifestanţi, în principal tineri partizani ai grupărilor de extremă-dreapta şi ortodoxe, precum şi bătrâne care ţineau icoane.

„Pederaşti”, „Jos perverşii!”, au scandat contramanifestanţii, aruncând cu ouă în direcţia homosexualilor.

Participanţii la manifestaţie au fost protejaţi de poliţie pentru a evita să fie agresaţi de opozanţi.

„Faptul că această manifestaţie a fost autorizată este deja un pas înainte pentru noi şi pentru întreaga Rusie democratică”, a declarat Maria Efremenkova, una dintre organizatoarele mitingului.

Manifestaţiile pentru cauza homosexualităţii în Rusia sunt interzise frecvent, mai ales la Moscova, unde fostul primar Iuri Lujkov le-a calificat drept „opera lui Satana”.