Îndemnuri la proteste în Bahrain cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1

Cel mai puternic grup de opoziţie şiită din Bahrain, Al-Wefaq, i-a îndemnat pe proprii adepţi să manifesteze, vineri, cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1, care va avea loc pe circuitul de la Sakhir.

Urmărește
114 afișări
Imaginea articolului Îndemnuri la proteste în Bahrain cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1

Îndemnuri la proteste în Bahrain cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Grupul le-a cerut partizanilor săi, marţi, prin intermediul site-ului de Internet, să participe la un marş de protest pe artera Budaya, care leagă mai multe localităţi şiite, în vestul capitalei Manama.

Vineri, sunt programate antrenamentele libere ale Marelui Premiu al Bahrainului la Sakhir, sud de Manama.

Un alt grup al opoziţiei, Colectivul din 14 febuarie, a lansat de asemenea un îndemn la manfestaţii, sub sloganul "Opriţi Grand Prix-ul pătat de sânge".

De mai multe zile, grupuri de şiiţi au început să protesteze în suburbiile capitalei faţă de disputarea Marele Premiu. Potrivit unor martori, manifestanţi mascaţi se strâng şi scandează "Nu, nu Formula 1" sau sloganuri politice împotriva familiei regale sunnite Al-Khalifa.

Poliţia a intervenit pentru a dispersa aceste grupuri folosind grenade lacrimogene, dar forţele de ordine au fost atacate cu cocktailuri Molotov, potrivit aceloraşi martori.

Autorităţile au anunţat constituirea unui dispozitiv special pentru securizarea cursei de Formula 1, care este marcată din 2011 de proteste ale majorităţii şiite, dar care nu au împiedicat desfăşurarea competiţiei.

Marele Premiu al Bahrainului sărbătoreşte în acest an a zecea ediţie. Micul stat din Golf, condus de dinastia sunnită Al-Khalifa, se confruntă din 2011 cu ample mişcări de protest ale populaţiei şiite ce reclamă o monarhie constituţională. Zeci de şiiţi au fost judecaţi în ultimele luni pentru participarea la manifestaţii de contestare a regimului.

Potrivit federaţiei internaţionale a drepturilor omului (FIDH), cel puţin 89 de persoane au fost ucise de la începutul protestelor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici