India şi China au decis să reia călătoriile aeriene întrerupte de aproape cinci ani

  • India şi China au decis să reia călătoriile aeriene întrerupte în 2020 ca urmare a unor conflicte la graniţă. Şefii diplomaţiei din cele două ţări s-au întâlnit şi au decis să rezolve vechile probleme, inclusiv cele economice.
  • Cei doi au discutat şi despre reluarea pelerinajelor indienilor în Tibet.
Urmărește
236 afișări
Imaginea articolului India şi China au decis să reia călătoriile aeriene întrerupte de aproape cinci ani

India şi China au decis să reia călătoriile aeriene întrerupte de aproape cinci ani

India şi China au convenit să reia serviciile aeriene directe după aproape cinci ani şi să lucreze pentru soluţionarea problemelor legate de comerţ şi economie. Deciziile au fost luate luni, la Beijing, în timpul întâlnirii dintre ministrul de externe al Chinei, Wang Yi, şi omologul său indian Vikram Misri.

Ministerul de Externe al Chinei a confirmat marţi că zborurile vor fi reluate cât mai curând.

În discuţiile de la Beijing, părţile au mai convenit să continue cooperarea pe „râurile transfrontaliere” şi să organizeze noi întâlniri pe această temă. De asemenea, ţările au stabilit să caute soluţii pentru reluarea pelerinajelor indienilor în munţii şi la lacurile sacre din Tibet.

Cu toate acestea, analiştii au spus că neîncrederea reciprocă va persista.

„Dezgheţarea dintre cele două părţi este binevenită, deşi nu cred că pe termen lung, structural vorbind, cele două părţi pot fi vecine paşnice şi pot colabora şi coopera între ele”, a spus Happymon Jacob, profesor la Universitatea Jawaharlal Nehru din New Delhi, potrivit Reuters.

Analiştii mai susţin că relaţiile dintre China şi India vor fi influenţate de poziţia preşedintelui american Donald Trump. Acesta a ameninţat China cu introducerea unor tarife vamale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici