India şi UE îşi propun să finalizeze acordul de liber schimb până la sfârşitul anului
India şi Uniunea Europeană au convenit să încheie un acord de liber schimb până la sfârşitul acestui an, au anunţat premierul indian Narendra Modi şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma întâlnirii de vineri de la New Delhi, informează Associated Press.

Sursa foto: X
„Parteneriatul strategic India-UE este natural. Nucleul său este încrederea şi credinţa comună în valorile democratice", a declarat Modi, subliniind că au fost luate decizii importante pentru accelerarea relaţiilor bilaterale.
Von der Leyen a caracterizat viitorul acord drept „cel mai mare de acest tip din lume" şi a menţionat că Bruxelles-ul îşi intensifică eforturile în contextul potenţialelor tarife americane de 25% anunţate de preşedintele Donald Trump.
Uniunea Europeană este cel mai important partener comercial al Indiei, cu schimburi comerciale de peste 130 de miliarde de dolari în anul fiscal 2023-2024, reprezentând o creştere de aproximativ 90% în ultimul deceniu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Parlamentul a votat revocarea din funcţie a preşedintelui AEP, Toni Greblă / Zsobor Vajda preia atribuţiile de şef al Autorităţii Electorale Permanente
-
Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar
-
Bolojan, prima conferinţă de presă: "A fost o perioadă complicată. Dacă aceste abordări ale Rusiei se menţin, Ucraina poate fi doar prima victimă" / Bolojan vrea bani mai mulţi pentru Apărare
Negocierile pentru acest acord au fost reluate în 2021, dar aspecte precum accesul pe piaţă pentru automobile şi băuturi alcoolice au rămas puncte sensibile. Următoarea rundă de discuţii este programată pentru luna martie.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.




Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



