Originile SARS-CoV-2, investigate în China. O echipă a OMS va vizita piaţa şi Institutul de Virologie din Wuhan
Accesul publicului la piaţă – acum păzită în permanenţă – a fost sever restricţionat de când a fost închisă, la începutul anului trecut.
Unii diplomaţi chinezi şi mass-media de stat au spus că piaţa nu este locul de origine al pandemiei şi au sprijinit teoriile conform cărora virusul ar putea fi originar în altă ţară.
La 31 decembrie 2019, după ce patru cazuri de pneumonie misterioasă au fost legate de piaţă, aceasta a fost închisă peste noapte.
Experţii spun că piaţa Huanan joacă încă un rol în urmărirea originii virusului, deoarece primul grup de cazuri a fost identificat acolo.
După o perioadă de carantină de două săptămâni care s-a încheiat joi, echipa OMS va vizita laboratoare, pieţe şi spitale din Wuhan.
Nu a fost anunţat un itinerar exact, dar OMS a declarat că echipa intenţionează să viziteze piaţa Huanan şi Institutul de Virologie Wuhan.
Investigaţia OMS din Wuhan a fost afectată de întârzieri, îngrijorare privind accesul şi disputele dintre China şi Statele Unite.