- Home
- Externe
- PARIS, (08.12.2021, 16:13)
- Mihai Draghici
Individul arestat în Franţa pentru implicarea în asasinarea disidentului Khashoggi a fost eliberat
Individul arestat marţi, în Franţa, pentru presupusa implicare în asasinarea în 2018, la Istanbul, a jurnalistului disident saudit Jamal Khashoggi, a fost eliberat, anunţă autorităţile franceze, conform postului France 24.
Urmărește
297 afișări
Individul arestat în Franţa pentru implicarea în asasinarea disidentului Khashoggi a fost eliberat
"Bărbatul a fost arestat în baza unui mandat internaţional emis de Turcia în 2018, în cadrul anchetei privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi. Verificările aprofundate în cazul identităţii acestei persoane au stabilit că mandatul nu i se aplică, astfel că s-a dispus eliberarea", a declarat procurorul general al Franţei, Rémy Heitz.
"Există o procedură judiciară şi verificările sunt în curs. Vrem cât mai rapid o clarificare asupra acestui subiect", a afirmat, la rândul său, Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Paris.
Conform unor surse judiciare, este vorba de o eroare privind identitatea, fiind vorba de o persoană care are exact acelaşi nume cu cel al suspectului căutat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
-
Intrarea în Schengen şi deschiderea autostrăzilor de la Craiova la Paşcani încing piaţa de logistică
-
Consiliul UE adoptă recomandări pentru ţările în procedură de deficit excesiv, între care România
Khalid A., în vârstă de 33 de ani, a fost arestat marţi de agenţi ai Poliţiei de Frontieră, pe Aeroportul Roissy Charles-de-Gaulle din Paris, înainte de a urca la bordul unui avion cu destinaţia Riyad.
Cazul jurnalistului disident Jamal Khashoggi, asasinat în Consulatul Arabiei Saudite din oraşul turc Istanbul, a generat critici vehemente la nivel internaţional. Canada, Franţa, Statele Unite şi Germania au introdus sancţiuni punctuale contra Arabiei Saudite după moartea jurnalistului. Jamal Khashoggi a dispărut pe 2 octombrie 2018 în Consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. Arabia Saudită a admis că editorialistul cotidianului The Washington Post a fost ucis, încercând să atribuie crima unor agenţi care au acţionat pe cont propriu.
Serviciile de informaţii americane consideră să prinţul moştenitor saudit Muhammad bin Salman a aprobat o operaţiune în oraşul turc Istanbul "pentru capturarea sau uciderea" jurnalistului disident Jamal Khashoggi. Arabia Saudită a negat că prinţul moştenitor saudit ar fi implicat în acest complot.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe