Spre exemplu, la ambasada americană din Londra există o listă lungă a persoanelor care au iniţiat demersuri pentru a renunţa la cetăţenia americană, în încercarea de a evita presiunile Serviciului Fiscal Intern.
Unul dintre avocaţii care se ocupă de astfel de cazuri este Suzanne Reisman, o fostă activistă pentru drepturi civice. „Faci multe sacrificii când trebuie să plăteşti impozite americane deşi trăieşti în afara ţării de mult timp. De asemenea, faci sacrificii când renunţi la cetăţenia americană”, afirmă avocata.
Dat fiind că există mulţi americani care lucrează la companii în afara ţării, motivul principal pentru renunţarea la cetăţenie este clarificarea statutului fiscal. Americanii care trăiesc în străinătate sunt obligaţi să plătească impozite pe venit, fiind taxaţi practic în două state.
„Renunţarea la cetăţenia americană este renunţarea la o viaţă foarte complicată, cea de jonglare între două sisteme de impozitare diferite”, explică expertul Alex Jones.