Infecţiile COVID în China, cea mai mare creştere de la sfârşitul lunii aprilie

China a raportat sâmbătă cel mai mare număr de noi infecţii COVID de la sfârşitul lunii aprilie, la o zi după ce Beijingul a relaxat restricţiile, introducând inclusiv carantina mai scurtă.

Urmărește
226 afișări
Imaginea articolului Infecţiile COVID în China, cea mai mare creştere de la sfârşitul lunii aprilie

Infecţiile COVID în China, cea mai mare creştere de la sfârşitul lunii aprilie

Măsurile stricte s-au dovedit a fi o povară pentru a doua economie ca mărime din lume, perturbând activitatea industrială şi frustrând rezidenţii cu blocaje, carantine, testări frecvente şi întreruperi ale călătoriilor.

Comisia Naţională de Sănătate a raportat 11.950 de noi infecţii cu COVID-19 pentru ziua precedentă, dintre care 1.504 au fost simptomatice şi 10.446 asimptomatice, faţă de 10.729 de cazuri noi cu o zi înainte - 1.209 infecţii simptomatice şi 9.520 asimptomatice.

Investitorii au fost încurajaţi de restricţiile mai uşoare de vineri, printre care o carantină mai scurtă pentru călătorii care sosesc în ţară şi pentru cei care sunt în contact strâns cu persoanele infectate. Acestea au fost reduse cu două zile, ajungând la un total de opt, primele cinci zile fiind petrecute într-o unitate centralizată.

De asemenea, China va înceta să mai încerce să identifice contactele "secundare", o practică care a vizat mulţi locuitori din mediul urban în eforturile de depistare a contactelor după ce a fost descoperit un caz, identificând în continuare contactele apropiate.

Guangzhou, o metropolă sudică de aproape 19 milioane de locuitori care a pus sub izolare câteva districte, a raportat 3.180 de infecţii transmise local pentru vineri, în creştere de la 2.583 cu o zi înainte.

Beijing, capitala, a raportat 68 de cazuri simptomatice şi 48 asimptomatice, faţă de 64 de cazuri simptomatice şi 54 asimptomatice în ziua precedentă.

Într-o notă publicată vineri de televiziunea publică CCTV, agenţia guvernamentală pentru sănătate a anunţat mai multe măsuri de relaxare. Pe lângă scurtarea carantinei, "actorii economici importanţi" şi membrii "delegaţiilor sportive" vor fi scutiţi de carantină dacă rămân într-o "bulă" sanitară pe durata şederii lor. De asemenea, se va renunţa la regula potrivit căreia zborurile internaţionale către China erau anulate timp de una sau două săptămâni în cazul descoperirii, la sosirea zborurilor anterioare, a unui număr considerat prea mare de persoane infectate la bordul lor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
covid,
china,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici