Mike Hancock, în vârstă de 64 de ani, a fost catalogat drept „pedofil” de adversarul său politic, Les Cummings, în cursul campaniei electorale de anul trecut.
Cummings a fost dat în judecată, fiind acuzat că a făcut declaraţii false despre caracterul lui Hancock, cu scopul de a schimba rezultatul alegerilor.
Însă Hancock a recunoscut că a avut o „relaţie afectivă” cu o adolescentă. De asemenea, a admis că a avut şi alte relaţii extraconjugale.
Hancock a declarat că s-a întâlnit cu fata în 1985, având relaţii cu ea până când aceasta s-a măritat în 1993.
Hancock susţine că adolescenta avea 17 ani, nu 14, aşa cum afirmă rivalul său politic.
„Eram foarte apropiaţi şi am dezvoltat o relaţie de prietenie. Era o relaţie afectivă, puternică, dar nu cu caracer sexual. A existat contact fizic între noi, un sărut şi o îmbrăţişase, dar nimic mai mult”, a spus el.
La Tribunalul din Southampton, Cummings este acuzat că a realizat o broşură, în aprilie, care conţinea informaţii potrivit cărora Hancock ar fi avut o relaţie cu o fată în vârstă de 14 ani, care a rămas însărcinată, că ar fi avut o relaţie cu o româncă în timpul activităţilor sale caritabile din această ţară şi de asemenea că ar fi fost văzut dormind în pat cu copii, tot în România.