Telegramele diplomatice dezvăluite de site-ul său, care pun în cauză susţinerea americană a lui Ben Ali, le-au oferit tunisienilor puterea de a se revolta şi au influenţat ţările vecine, care se întrebau în legătură cu oportunitatea de a interveni, a declarat Assange pentru postul australian SBS.
„Pare să se confirme că elementele pe care le-am publicat, prin intermediul cotidianului libanez Al Akhbar, au avut o influenţă semnificativă asupra a ceea ce s-a petrecut în Tunisia”, a declarat fondatorul WikiLeaks.
„În plus, nu există nicio îndoială că Tunisia a servit ca exemplu pentru Egipt, Yemen şi Iordania, dar şi pentru toate manifestaţiile care s-au produs„, a adăugat el.
Determinat să plece vineri, după 32 de ani la putere, preşedintele egiptean Hosni Mubarak a cedat presiunii străzii, aşa cum s-a întâmplat şi cu preşedintele tunisian, Zine El Abidine Ben Ali, care a fugit din ţară la 14 ianuarie.
Justiţia britanică se va pronunţa, la 24 februarie, asupra cererii de extrădare formulată de Suedia contra lui Assange, în cadrul unui presupus caz de viol şi agresiune sexuală.
De la Londra, Assange, a apreciat că rezultatul evenimentelor care s-au produs în Orientul Mijlociu este „extrem de măgulitor”.
„Da, am trăit toate aceste probleme la Londra, dar a vedea tot ceea ce se petrece în alte părţi merită tot timpul pe care l-am pierdut”, a adăugat el.
Arestat la începutul lui decembrie, la Londra, Assange este, de două luni, eliberat condiţionat în Marea Britanie. Apărătorii săi subliniază că există riscul ca, după ce va fi extrădat în Suedia, australianul să fie trimis în Statele Unite.
WikiLeaks a publicat, pe Internet, mii de documente confidenţiale asupra războaielor din Irak şi Afganistan, dar şi note provenind de la diplomaţi americani aflaţi la post în întreaga lume.