Senatorul democrat John Kerry şi colegul său republican John McCain au modificat o rezoluţie care fusese prezentată la sfârşitul lunii mai.
„Avem o rezoluţie susţinută de aleşii din cele două tabere”, a declarat senatorul Kerry, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe.
„Am spus de la început că nu cred că acest tip de acţiune necesită autorizare, dar este mai bine când Congresul se alătură administraţiei”, a explicat Kerry.
Membri ai Congresului au afirmat că administraţia nu a respectat o lege din 1973 care limitează prerogativele preşedintelui în cazul operaţiunilor militare din străinătate.
Iniţiativa celor doi senatori este susţinută şi de colega lor democrată Dianne Feinstein. „Este un bun demers. Când există ambiguitate, trebuie clarificate lucrurile”, a explicat Feinstein.
În Camera Reprezentanţilor a fost adoptată o rezoluţie care îi cere preşedintelui să prezinte în 14 zile un raport detaliat privind intervenţia militară în Libia.