Prima pagină » Știri externe » Informaţii contradictorii privind soarta ministrului kîrgîz de Interne

Informaţii contradictorii privind soarta ministrului kîrgîz de Interne

Soarta ministrului kîrgîz de Interne, Moldomusa Kongantiev, rămâne neclară miercuri, după ce surse din Ministerul de Interne au anunţat că acesta a murit, iar un purtător de cuvânt oficial a dezminţit informaţia, fără a putea oferi detalii clare.
Informaţii contradictorii privind soarta ministrului kîrgîz de Interne
07 apr. 2010, 16:56, Știri externe

„Ministrul de Interne Moldomusa Kongantiev a murit din cauza rănilor” la Talas, a declarat o sursă din Ministerul kîrgîz de Interne, iar informaţia a fost confirmată de presa locală independentă şi de organizaţii nonguvernamentale.

„Am auzit şi noi informaţia şi încercăm să o confirmăm”, a declarat o sursă din Ministerul kîrgîz al Sănătăţii.

Un purtător de cvuânt al Ministerului de Interne a dezminţit însă informaţia, afirmând că autorităţile încearcă să stabilească dacă ministrul a fost reţinut de demonstranţi.

Cu câteva ore înainte, presa locală anunţase că Moldomusa Kongantiev şi vicepremierul Akylbek Japarov au fost luaţi ostatici de manifestanţi la Talas, iar ministrul de Interne a fost lovit de aceştia.

Cei doi reprezentanţi ai Guvernului plecaseră către Talas pentru a încerca să restabilească ordinea, după ce demonstranţii au preluat marţi controlul asupra sediilor administraţiei locale şi poliţiei.

Miercuri, confruntările s-au extins şi în capitala Bişkek, unde s-au soldat cu moartea a cel puţin 17 persoane.