Informaţii contradictorii referitoare la starea italiencei agresate de un român, la Roma

Presa italiană furniza, joi dimineaţă, informaţii contradictorii cu privire la starea italiencei în vârstă de 47 de ani, care a fost agresată fizic şi sexual, marţi seară, la Roma, de către un rom român, diferitele surse nepunându-se de acord nici asupra locului unde a fost acostată victima.

Urmărește
3 afișări

Potrivit paginii electronice a cotidianelor Il Messaggero, Corriere della Sera, La Repubblica şi posturilor de televiziune Rai News şi Canale 5 (al trustului Mediaset), italianca Giovanna Reggiani, al cărei corp a fost descoperit marţi noapte într-un şanţ din apropierea unei tabere de romi din zona Tor din Quinto şi transportat la spitalul "Sant'Andrea" din Roma, se află în stare gravă dar stabilă, ea fiind internată în comă. Surse din cadrul centrului spitalicesc au precizat pentru "Il Messaggero" că în cazul ei se înregistrează o "activitate cerebrală slabă".

În acelaşi timp, însă, La Stampa a vorbit despre "femeia ucisă la Tor di Quinto de un imigrant român", şi aceasta după ce miercuri seară, majoritatea publicaţiilor italiene, dar şi emisiunea informativă TG5 relatau despre decesul femeii în spital. Potrivit Rai News, anchetatorii ar fi dispus realizarea necropsiei cadavrului, în cursul zilei de joi. Ulterior, sursele amintite au preluat informaţia potrivit căreia femeia agresată are o "activitate cerebrală slabă". 

Surse din cadrul Poliţiei române au declarat, pentru MEDIAFAX, că informaţiile disponibile până la momentul transmiterii acestei ştiri menţionează că Giovanna Reggiani este internată în comă ireversibilă, dar nu a fost declarată decedată.

Presa italiană de joi nu reuşeşte să se pună de acord nici asupra locului unde a fost acostată femeia de către românul Nicolae Romulus Mailat, un recidivist în vârstă de 25 de ani, plecat din România după graţierea sa de pedeapsa primită pentru un furt, în 2006.

Potrivit cotidianului Il Messaggero, victima lui Mailat tocmai coborâse din trenul Roma-Viterbo, în gara Tor di Quinto, când a fost acostată de acesta, nu departe de tabăra de romi în care locuia el. În acelaşi timp, însă, La Repubblica şi Corriere della Sera relatau, miercuri seară, că femeia a fost acostată într-o staţie de autobuz, în apropiere de Tor di Quinto.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici