Informaţii noi legate de cazul fetei sechestrate timp de 18 ani – VIDEO
"A fost găsit un fragment de os", a declarat Jimmy Lee, purtătorul de cuvânt al biroului şerifului din Contra Costa. "Acesta a fost găsit pe proprietatea vecină" cu cea a lui Phillip Garrido, a adăugat el.
Jimmy Lee a precizat că autorităţile nu ştiu, încă, dacă este vorba despre un os uman sau un os de animal şi că fragmentul era în curs de a fi analizat.
În urmă cu câţiva ani, Garrido întreţinea şi casa vecină, în Antioch, la 70 de kilometri est de San Francisco, unde şi-a instalat un adăpost.
Forțele de ordine percheziționeazÄ de vineri, cu ajutorul câinilor, proprietatea lui Garrido şi casele vecine, în căutarea unor eventuale dovezi privind o legătură între suspect şi mai multe crime şi dispariţii neelucidate, care s-au petrecut în anii ’90.
"Este prea devreme să spunem ce căutăm", declara Jimmy Lee, luni dimineaţa.
Phillip Garrido şi soţia acestuia, Nancy, sunt acuzaţi că au sechestrat-o, timp de 18 ani, pe Jaycee Dugard şi pe cele două fiice ale acesteia, concepute cu Garrido, în cabane şi corturi disimulate în spatele grădinii lor.