Înfrângere dură pentru liberal-democraţii britanici, la alegerile locale - rezultate parţiale
Liberal-democraţii, parteneri de coaliţie ai conservatorilor în Guvernul britanic, au înregistrat o înfrângere importantă în Anglia, în alegerile locale oganizate joi, în Marea Britanie, potrivit primelor rezultate anunţate vineri, relatează AFP.
Ei au pierdut controlul asupra fiefului vicepremierului Nick Clegg, Sheffield, preluat de Partidul Laburist (opoziţie), dar şi toate cele 12 mandate din oraşul Manchester, în nord-vest.
"Am avut, în mod evident, rezultate slabe (...) şi trebuie să învăţăm de pe urma lor", a declarat Clegg, vineri, pentru Sky News.
"Există, în mod vizibil, o îngrijorare reală asupra programului de reducere a deficitului creat şi ni s-a imputat principala responsabilitate", a apreciat el.
"Oamenii îşi amintesc, în mod clar, de viaţa din timpul perioadei Thatcher, în anii '80, şi (...) le este teamă că acest lucru se va repeta", a adăugat el, referindu-se la premierul conservator Margaret Thatcher (1979-1990).
Clegg a respins, însă, ideea că liberal-democraţii ar putea părăsi Guvernul pe care-l formează împreună cu conservatorii, de un an. "Va trebui să dăm (...), să creăm locuri de muncă. Este lucrul pe care l-am început şi pe care-l vom duce la bun sfârşit", a spus el.
Dacă tendinţa primelor rezultate anunţate se va confirma, liberal-democraţii ar putea înregistra cele mai slabe rezultate electorale din anii '80 şi până în prezent, potrivit BBC.
În paralel cu alegerile locale, organizate într-o treime dintre circumscripţiile din Anglia, s-a organizat un referendum asupra modului de organizae a scrutinului, dar şi alegerea membrilor parlamentelor regiunilor britanice semi-autonome din Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.
Rezultatele referendumului, subiect de disensiune între partenerii coaliţiei de guvernare, sunt aşteptate vineri seara.
Dar, potrivit sondajelor, tabăra care respinge propunerea de schimbare a modului de scrutin, susţinută de conservatori, ar urma să câştige detaşat, ceea ce va constitui un alt eşec pentru liberal-democraţi.
În Scoţia, Partidul Naţional Scoţian (SNP), partid separatist, a înregistrat un rezultat spectaculos, reanimând posibilitatea să organizeze un referendum asupra independenţei Scoţiei.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:58
Coronavirus: 92 de cazuri noi, în scădere cu 9,8% faţă de săptămâna anterioară
-
astăzi, 11:55