„Dacă Bakiev nu se prezintă (la Bişkek, capitala Kîrgîzstanului) după-amiază, vom lansa o operaţiune pentru a-l aresta”, a declarat oficialul responsabil cu justiţia din cadrul Guvernului interimar, Azimbek Beknazarov.
„Îl aşteptam până azi (marţi), dar organizează o manifestaţia la Djalal-Abad”, fief al lui Bakiev în sudul ţării, a adăugat el.
Imunitatea preşedintelui înlăturat a fost ridicată şi „o anchetă penală” a fost deschisă împotriva lui, a afirmat Beknazarov, fără a oferi detalii despre acuzaţiile îndreptate împotriva fostului şef al statului.
Luni, Bakiev a sfidat Guvernul interimar format de opoziţia care a preluat puterea, apărând în faţa a mii de susţinători ai săi prezenţi în localitatea sa natală Teiit, din sudul Kîrgîzstanului.
El a anunţat din nou că refuză să demisioneze, în situaţia în care a pierdut puterea după ce a fugit din Bişkek pe fondul confruntărilor violente dintre manifestanţi şi poliţişti.
Aceste violenţe s-au soldat cu 83 de morţi şi peste 1.600 de răniţi, potrivit unui bilanţ publicat marţi de Ministerul kîrgîz al Sănătăţii.