„Oceanul Atlantic este departe, iar operaţiunea flotei iraniene ar putea dura cinci luni”, a declarat contraamiralul Touraj Hassani, adjunctul comandantului Forţelor Navale iraniene, citat de agenţia de presă IRNA.
Printre navele militare care vor fi trimise în Oceanul Atlantic se numără distrugătorul Sahand, care este şi portelicopter.
Touraj Hassani a declarat în decembrie 2018 că Iranul va trimite două sau trei nave militare într-o misiune în Venezuela. Un alt oficial de rang înalt de la Teheran a argumentat că navele iraniene au dreptul de a se afla în apropierea apelor teritoriale ale Statelor Unite în contextul în care şi portavioane americane navighează în largul Iranului.
„Prin prezenţa continuă în apele internaţionale, Forţele Navale iraniene intenţionează să aplice ordinele comandantului suprem”, ayatollahul Ali Khamenei, „să arboreze steagul Republicii Islamice Iran, să contracareze comploturile iranofobe şi să securizeze rutele de transport”, a spus Hassani.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII