Publicaţia a precizat într-un scurt comunicat că nu mai are veşti de cinci zile de la jurnalistul său Adem Ozkose şi de la cameramanul Hamit Coskun, care îl însoţeşte.
Cei doi au sunat la sediul cotidianului pe 9 martie şi au anunţat că se aflau în oraşul Idleb, în nord-vestul Siriei, asupra căruia forţele armate siriene au preluat controlul între timp, se arată în comunicat.
Preluarea controlului asupra oraşului Idleb, un fief al rebeliunii care sfidează regimul preşedintelui Bashar al-Assad de un an, a avut loc în urma unui asalt al armatei siriene asupra cartierului Baba Amr din Homs, în centrul ţării, în care sute de persoane au fost ucise, potrivit unor insurgenţi şi opoziţiei.
„Aşteptăm o declaraţie urgentă din partea autorităţilor siriene”, scrie Milat, un cotidian naţional de ştiri creat în octombrie 2011, de centru-dreapta.
Jurnalistul şi cameramanul au pătruns pe teritriul sirian în urmă cu o săptămână, cu scopul de a realiza un documentar asupra situaţiei din această ţară, a anunţat agenţia de presă Anatolia.
Ministrul turc de Externe Ahmet Davutoglu a declarat pentru presă că ministerul său depune „eforturi neîncetate” în vederea găsirii jurnaliştilor dispăruţi.
„Situaţia umanitară se deteriorează în Siria”, a spus el. „Îndemnăm cetăţenii să fie extrem de atenţi în legătură cu deplasările lor în Siria, mai ales după evenimentele care au avut loc în ultimele zile în această ţară”, a adăugat ministrul turc.