Inscripţie în onoarea lui Stalin, într-o staţie de metrou din Moscova – VIDEO
Staţia Kurskaia, din centrul oraşului, a fost reinaugurată marţi, după mai multe luni de lucrări de restaurare, iar plafonul holului principal de la intrare era decorat cu inscripţia: "Stalin ne-a educat în spiritul devotamentului faţă de popor", frază care odinioară făcea parte din imnul naţional al Uniunii Sovietice.
Această iniţiativă, care suscită deja o controversă în Rusia, nu urmăreşte să îl glorifice pe Stalin, ci să îi confere staţiei de metrou un aspect istoric, a explicat directorul companiei care administrează metroul moscovit, Dmitri Gaev, anunţă presa rusă în ediţia de joi.
În urma lucrărilor, staţia de metrou se prezintă călătorilor aşa cum "o vedeau părinţii şi bunicii lor în anii ’50", a declarat el, potrivit cotidianului Vremia Novostei.
"Există bineînţeles mici schimbări. De exemplu, monumentul lui Stalin, care exista în primii ani după darea în funcţiune a staţiei, a dispărut", a adăugat el.
Statuia şi inscripţia au fost retrase din staţie la sfârşitul anilor ’50, când s-a încheiat perioada cultului personalităţii lui Stalin, subliniază cotidianul.
Dar reapariţia sloganului face deja obiectul unor proteste vehemente: "Este scandalos!", a declarat Serghei Mitrohin, unul dintre liderii partidului de opoziţie Iabloko.
"Imaginea pozitivă a lui Stalin este reanimată în propaganda de stat, în manualele şcolare. Au avut loc tentative de reconstruire a monumentelor lui Stalin, adepţii lui Stalin tatonează astfel terenul", a declarat el.
"Vom cere ca această inscripţie ruşinoasă să fie înlăturată şi vom obţine acest lucru", a declarat la rândul său fosta disidentă sovietică Liudmila Alekseeva.
"Cei care au făcut acest lucru au un fler excelent, simt tendinţele care vin de sus. (Premierul Vladimir) Putin a restaurat imnul stalinist" şi dă dovadă de simpatie faţă de Stalin, a declarat ea.