Obama a oferit un dineu pentru premierii şi preşedinţii din Bulgaria, Cehia, Estonia, Croaţia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria. România a fost reprezentată de preşedintele Traian Băsescu.
Potrivit presei de la Praga, Obama a vrut, cu această ocazie, să le dea asigurări ţărilor din regiune că Washingtonul va continua să le susţină, după ce a abandonat, în septembrie, un proiect al administraţiei precedente a lui George W. Bush privind instalarea unor elemente ale scutului antirachetă în Europa Centrală. Decizia a provocat îngrijorare în zonă, unii politicieni temându-se că Statele Unite au sacrificat zona în beneficiul relaţiilor cu Rusia, iar întâlnirea informală a avut ca scop eliminarea îngrijorărilor.
Întâlnirea a început la ora locală 19.00 (20.00, ora României), iar primele convoaie oficiale au părăsit reşedinţa ambasadorului american după ora 21.00 (22.00, ora României).
Înaintea dineului cu liderii central şi est-europeni, Barack Obama s-a întâlnit cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, alături de care a semnat şi noul Tratat START privind limitarea arsenalelor strategice. Preşedintele american va mai avea, vineri dimineaţă, o întâlnire cu preşedintele ceh, Vaclav Klaus, urmând să părăsească Praga vineri la prânz.