Întâlnirea dintre Sarkozy şi Putin, "destinsă, profundă, sinceră şi pasionantă"

Nicolas Sarkozy şi Vladimir Putin au depus eforturi, marţi seară, în cadrul unei cine oficiale desfăşurate în apropiere de Moscova, pentru a atenua diferendele dintre ei, alimentate de tonul ferm adoptat de noul preşedinte francez faţă de omologul său rus, informează AFP.

Urmărește
2 afișări
Imaginea articolului Întâlnirea dintre Sarkozy şi Putin, "destinsă, profundă, sinceră şi pasionantă"

Întâlnirea dintre Sarkozy şi Putin, "destinsă, profundă, sinceră şi pasionantă"

Aflat pentru prima oară într-o vizită oficială în Rusia, preşedintele francez şi şeful de stat rus, care l-a primit la reşedinţa sa de la Novo Ogarevo, o suburbie a Moscovei, au abordat timp de trei ore principalele subiecte în privinţa cărora au avut divergenţe pe parcursul ultimelor luni, cum ar fi programul nuclear irakian, Kosovo, sau drepturile omului în Rusia.

În urma acestei prime întâlniri, Nicolas Sarkozy s-a declarat mulţumit de vizită în faţa presei fanceze, subliniind că discuţia cu preşedintele Rusiei a fost "destinsă, profundă, sinceră şi pasionantă".

În timp ce Rusia, contrar Franţei, se opune adoptării de noi sancţiuni ONU împotriva Teheranului pentru a-l împiedica să se doteze cu arma nucleară, şeful de stat francez a precizat marţi seara, după cina cu şeful de stat rus, că s-a ajuns la "o convergenţă" între cele două ţări.

"Poziţiile noastre s-au apropiat foarte mult (...) am simiţit într-adevăr o convergenţă", a apreciat Sarkozy, fără a oferi alte detalii.

"Franţa a fost, este şi sper să rămână un partener privilegiat al Rusiei în Europa şi în lume", a declarat la rândul său şeful de stat rus, sugerând că Moscova nu a blocat relaţiile cu noul preşedinte francez, mult mai critic în privinţa Moscovei decât predecesorul său, Jacques Chirac.

Pentru a relaxa atmosfera, cei doi şefi de stat şi-au făcut reciproc invitaţii.

"Putem face sport împreună", i-a spus şeful de stat rus oaspetelui său, mare amator de jogging. "Alergi?", l-a întrebat atunci Sarkozy. "Nu, eu înot", i-a răspuns Putin. "Am o piscină aici, vei vizita tot", a adăugat el.

Vladimir Putin l-a invitat pe Nicolas Sarkozy să urce la bordul maşinii sale, făcând împreună înconjurul proprietăţii preşedintelui rus.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici