- Home
- Externe
- PARIS, (09.06.2016, 15:40)
- Roxana Maciuca
Interdicţie de a difuza meciurile în aer liber pentru terasele din Franţa pe durata Euro 2016
Proprietarii de baruri şi restaurante din Franţa nu vor avea autorizaţia de a amplasa ecrane TV în afara incintelor pe durata campionatului Euro 2016 pentru difuzarea meciurilor, din motive de securitate, în condiţiile în care există riscul de ameninţări teroriste, relatează Associated Press.

Interdicţie de a difuza meciurile în aer liber pentru terasele din Franţa pe durata Euro 2016 (Imagine Octav Ganea / Mediafax Foto)
Interdicţia vine pe fondul încercării de întărire a securităţii în ţară, după ce serviciile secrete din mai multe state au avertizat asupra producerii unor posibile atacuri teroriste, în contextul instabilităţii de securitate din Franţa.
În cadrul atentatelor de pe 13 noiembrie 2015 din Paris, soldate cu 130 de morţi, singurul supravieţuitor al comandoului care a executat atacurile, Salah Abdeslam, arestat în prezent în Franţa, intenţiona să se detoneze pe stadionul naţional (Stade de France), dar s-a răzgândit în ultima clipă. În schimb, o parte din atacuri au vizat terasele şi barurile situate în apropierea stadionului.
În baza acestei interdicţii, autorităţile franceze speră să descurajeze persoanele să iasă în grupuri din casă pentru a urmări în aer liber meciurile din cadrul campionatului Euro 2016, care debutează vineri pe Stade de France cu meciul România-Franţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Doar în zonele publice desemnate oficial pentru fani vor fi instalate ecrane în aer liber, a precizat un reprezentant al Ministrului francez al Sporturilor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe