Intervenţie a poliţiei pe Esplanada Moscheilor, din cauza violenţelor

Poliţia israeliană a pătruns duminică dimineaţa pe Esplanada Moscheilor, în Oraşul Vechi din Ierusalim, ca urmare a manifestaţiilor palestinienilor, au anunţat surse din cadrul poliţiei.

Urmărește
29 afișări
Imaginea articolului Intervenţie a poliţiei pe Esplanada Moscheilor, din cauza violenţelor

Intervenţie a poliţiei pe Esplanada Moscheilor, din cauza violenţelor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Poliţia a pătruns pe Esplanadă după o rafală de pietre aruncate asupra vizitatorilor, au adăugat sursele citate.

Poliţiştii au fost atacaţi cu pietre de manifestanţi, care au vărsat ulei de jos pentru ca aceştia să alunece şi să cadă, a precizat postul public de radio.

În urma acestor incidente, poliţia a interzis accesul la Espalanadă, care anterior fusese deschisă conform programului obişnuit, atât credincioşilor musulmani, cât şi vizitatorilor, au continuat sursele citate.

Poliţia a anunţat că a arestat 15 manifestanţi şi că a închis zona, "până la noi ordine", tuturor vizitatorilor. Nouă poliţişti şi un jurnalist australian au fost răniţi, potrivit postului de radio al armatei.

Tensiunile s-au intensificat de la sfârşitul lui septembrie pe Esplanadă şi în unele cartiere arabe din Ierusalim, unde în ultimele săptămâni au avut loc confruntări adeseori violente între tineri palestinieni şi forţele de ordine.

"Am desfăşurat forţe în Oraşul Vechi din Ierusalim ca urmare a apelurilor lansate de evrei şi musulmani din Mişcarea islamică", a declarat Dudi Cohen, şeful poliţiei israeliene.

"Vom acţiona cu fermitate împotriva celor care provoacă turbulenţe şi a celor care incită la violenţe", a avertizat Cohen.

Peste 1.000 de tineri s-au baricadat în interiorul unei moschei de pe Esplanadă, potrivit poliţiei, care le-a cerut protestatarilor să iasă.

La rândul său, Autoritatea Palestiniană a preşedintelui Mahmoud Abbas i-a cerut Israelului să "pună capăt tuturor actelor provocatoare".

"Ierusalimul este o linie roşie care nu trebuie trecută. Cerem comunităţii internaţionale să exercite presiune asupra Guvernului israelian pentru ca acesta să pună capăt actelor care nu fac decât să aliminteze tensiunile din regiune", a afirmat un purtător de cuvânt palestinian, Nabil Abu Rudeina.

Poliţia a intervenit de două ori duminică dimineaţa pe Esplanda Moscheilor în urma unor atacuri cu pietre. Poliţiştii au evacuat zona după ce au dispersat manifestanţii cu ajutorul grenadelor asurzitoare.

"Poliţia afirmă mereu că credincioşii aruncă pietre, ca un pretext pentru aceste atacuri. Dar ea pur şi simplu vrea să îşi justifice crimele", susţine Kamal Khatib, un purtător de cuvânt al Mişcării islamice arabe israeliene.

Poliţia şi-a intensificat patrulele în Oraşul Vechi din Ierusalim, în urma apelurilor lansate în ultimele zile de palestinieni şi arabi israelieni pentru a veni să "apere Esplanda Moscheilor".

Potrivit radiourilor israeliene, acest dispozitiv poliţienesc a fost mobilizat în urma organizării unui miting, duminică, la Ierusalim de către o asociaţie ultranaţionalistă "Eretz Israel Shelanu" (Pământul Israelului ne aparţine).

Această organizaţie, care a obţinut sprijinul rabinilor şi deputaţilor de extremă dreapta, şi-a fixat ca obiectiv să convingă evreii "să urce în ordine" către Espalanda Moscheilor.

"Poporul evreu trebuie să meargă la Zidul Plângerii şi la Muntele Templului pentru ca acest loc să devină un loc de pace şi seninătate şi nu unul al urii şi terorismului împotriva lumii întregi", a explicat liderul mişcării, Yehuda Glick.

Această zonă, care adăposteşte moscheea Al-Aqsa şi Domul Pietrei, este al treilea loc sfânt al islamului, după Mecca şi Medina. El este în acelaşi timp locul cel mai sacru al evreilor, care îl numesc Muntele Templului.

Conflictul a reizbucnit la sfârşitul lui septembrie, palestinienii protestând faţă de intruziunea, potrivit lor, a extremiştilor evrei veniţi să se roage pe Esplanadă, fapt dezminţit de poliţie.

O vizită - percepută drept provocatoare - a liderului dreptei israeliene din perioada respectivă, Ariel Sharon, pe aceeaşi Esplanadă, a declanşat cea de-a doua intifadă, supranumită Intifada Al-Aqsa, la 28 septembrie 2000, care s-a extins în teritoriile palestiniene.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici