Interviu cu profesorul universitar Dan Dungaciu: Republica Moldova în sine are, de fiecare dată, o problemă. Ea nu se poate întreţine singură ca stat

MAS: Barometrul socio-politic pare să prevadă un viitor sumbru pentru Maia Sandu. Cum motivaţi pierderea încrederii în aceasta în rândul moldovenilor?

Dan Dungaciu: Noi am început aceste barometre din luna martie, deci am făcut patru barometre, până în prezent, pentru Republica Moldova. Acesta despre care vorbiţi dumneavoastră este ultimul şi am urmărit şi trenduri, evoluţii din Republica Moldova. Deci, ceea ce vedem acum în Republica Moldova nu este neapărat o noutate. La începutul anului 2022, situaţia din Republica Moldova era deja nefavorabilă în termeni de încredere şi atitudine politică. Deja la începutul anului, chiar înainte de începutul războiului, partidul pro-est din Republica Moldova avea majoritate, iar partidul pro-vest, respectiv partidul PAS, se afla undeva pe la 30-35%, iar doamna Maia Sandu nu mai era prima la nivelul încrederii populaţiei.  Începutul războiului a generat o repliere a populaţiei către guvern, către preşedinţie, implicit prezenţa tot mai accentuată în spaţiul public a acestor două componente ale puterii şi au dus la rezultatul după care doamna Maia Sandu era prima la nivel de încredere, partidul PAS a început să crească, urmând ca, după ce primul şoc al războiului a trecut,  să revenim la o situaţia apropiată de începutul anului 2022. Situaţia din noiembrie 2022 este cam aceeaşi ca cea de la începutul războiului, adică doamna Maia Sandu nu mai este pe primul loc la capitolul încredere, PAS-ul începe, încet, încet, să se erodeze. Nu e neapărat o situaţie dramatică, ceva şocant sau o situaţie spectaculoasă, este un trend pe care l-am urmărit şi care este lămuritor, din punctul nostru de vedere. Este inevitabil – m-aţi întrebat de ce se întâmplă asta – într-o primă instanţă era inevitabil ca lucrurile să se întâmple aşa, din moment ce situaţia socio-economică din Republica Moldova este fără precedent. De fapt, Republica Moldova în sine are, de fiecare dată, o problemă. Ea nu se poate întreţine singură ca stat. Neputând să se întreţină singură ca stat, are nevoie să apeleze la bani din afară. Aceşti bani pot fi ajutoare, împrumuturi etc. Atunci când începe o criză, lucrurile acestea se accentuează şi cresc în dramatism. În această situaţie suntem în Republica Moldova şi era inevitabil ca cei care sunt la putere să se erodeze, pentru că puterea este deţinută de un singur partid, nu există o coaliţie care să îşi împartă vina. Este un singur partid care încasează, practic, cam toate loviturile pe care le primeşte şi sunt multe lovituri. Dincolo de capacitatea de guvernare a acestui guvern – şi ea discutată – există un context strategic, socio-economic şi geopolitic care este complet defavorabil Republicii Moldova şi este firesc să se întâmple ceea ce se întâmplă. Problema majoră a Republicii Moldova este că – dacă ne uităm pe barometre – nu există deocamdată  o alternativă la partidul de guvernare – ca să nu mai vorbim de doamna Maia Sandu – pe când în tabăra pro-est există toate nuanţele de partide pe care cineva şi le-ar putea alege: de la un dinozaur precum Vladimir Voronin – care încă mai este activ în politică – până la un personaj precum domnul Ceban, primarul Chişinăului, care afişează o alură mai degrabă social-democrată, mai spre centru. Există cam toate nuanţele acolo. În partea pro-vest, nu există decât partidul PAS şi doamna Maia Sandu. Aici există o problemă în perspectiva următoarelor alegeri, pentru că vor fi alegeri în 2023 locale, 2024 prezidenţiale şi, în 2025, parlamentare, iar dacă vrem să menţinem o majoritate pro-vest în Republica Moldova este clar că trebuie construit un proiect de pe acum, pentru că actualul partid, mi-e greu să cred – chiar cu voturile diasporei, care nu sunt incluse în barometru, nu au fost incluse în niciun sondaj de opinie din Republica Moldova – că ar putea să ia 50% în actuala conjunctură. Deci viitorul un e neapărat sumbru, dar trebuie să ne ridice semnale de alarmă pentru că s-ar putea să ajungem în Republica Moldova ca precum în mitul lui Sisif, cu o guvernare pro-europeană care să ridice bolovanul până în vârf de munte, după care să-l scape, să cadă pe partea cealaltă, iar să vină o guvernare pro-est, apoi iar o guvernare pro-vest etc., deci cam tot parcursul electoral pe care l-am trăit până acum în Republica Moldova şi care nu a dus la succese notabile în ceea ce priveşte guvernarea pentru că, reamintesc aici, că cel mai mare succes de politică externă al Republicii Moldova este primirea statutului de candidat la UE, este un succes geopolitic care a fost obţinut „datorită” războiului din Ucraina şi nu neapărat a unor performanţe interne sau a unor percepţii a Bruxelles-ului care ar fi îndreptăţit un asemenea statut.