EXCLUSIV  INTERVIU Turcia la centenar. Răzvan Munteanu, expert în Relaţii internaţionale, despre cum se explică succesul lui Erdoğan şi cum se preconizează următoarele alegeri

În cei 100 de ani de la destrămarea Imperiului Otoman, Turcia a cunoscut numeroase transformări în drumul său pentru consolidarea democraţiei liberale. Un drum ales de către Mustafa Kemal Atatürk, care a văzut în Occident modelul pe care ţara sa trebuia să îl urmeze. În tot acest timp, Turcia a experimentat democraţia tutelară a armatei şi o serie de lovituri de stat, a devenit stat membru NATO, a cunoscut proteste şi mişcări masive de stradă, coaliţii politice instabile, scandaluri imense de corupţie, ascensiunea politică a unui partid islamist şi în cele din urmă epurarea elitelor şi membrilor foştilor parteneri, aşa cum este cazul mişcării Hizmet, şi o lovitură de stat eşuată care ridică numeroase semne de întrebare.

 

 

Răzvan Munteanu: Turcia are o istorie complexă, care arată, printre altele existenţa încă a unui clivaj între laicismul moştenirii kemaliste şi islamul politic. Toate aceste aspecte enumarate au făcut ca, în ciuda rolului de mebru al Alianţei Nord Atlantice, Turcia să bată decenii la rând la poarta Uniunii Europene, iar fragila democraţie să fie subrezită din ce în ce mai mult.

 

Practic, în anul centenarului, Turcia este un stat definit în Ştiinţele Politice drept regim autoritar competitiv, adică un stat care îmbină valenţele autoritarismului cu cele ale liberalismului. Ţara este condusă de către Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP) încă din 2003. Era momentul în care pentru prima dată o formaţiune politico-islamistă prelua puterea la Ankara, iar analiştii se aşteptau să fie doar o chestiune de timp până când armata va interveni iarăşi pentru a schimba regimul. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar în 2011, pe fondul Primăverii Arabe, Turcia era privită drept un model politic pentru statele din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii. Sub conducerea lui  Recep Tayyip Erdoğan, AKP îmbina cu succes valorile democraţiei liberale cu cele ale islamului. Apusul acestui model şi transformarea Turciei începe în 2013 când pe fondul protestelor  Erdoğan începe să dea primele semnale de acaparare totală a puterii. Cu o susţinere masivă în rândul populaţiei, ca urmare a dezvoltării economice pe care Turcia o cunoscuse, Erdoğan acaparează în mod treptat controlul presei, justiţiei şi forţelor de ordine. Transformă ţara în sistem prezidenţial şi concentrează întreaga putere în mâinile sale. Acest proces este favorizat de evenimentele din vara lui 2016, când pe fondul unei lovituri de stat eşuate, Erdoğan foloseşte starea de alertă în favoarea propriilor interese. 

 

Principalul inamic al său devine Fethullah Gülen şi mişcarea Hizmet, acuzată ca a încercat să orchestreze evenimentele din 2016, urmând o epurare a membrilor Hizmet din toate sferele politice, economice şi sociale. Mii de oameni sunt arestaţi în ciuda opoziţiei şi criticilor venite din Occident.

 

Deşi a menţinut un coridor de securitate între crizele din Orient şi Uniunea Europeană, distanţa între Ankara şi UE a devenit din ce în ce mai mare. Au existant momente în care Erdoğan o acuza pe Angela Merkel de nazism, spre exemplu. Lideri politici importanţi ai AKP s-au rupt de Erdoğan, precum Ali Babacan sau Ahmet Davutoglu.  Nu doar regresul democratic marchează Turcia la centenar, ci şi corupţia endemică, caracteristică de altfel acestor tipuri de regimuri. Recentul cutremur din Turcia, prin pagubele imense produse au evidenţiat imensa dimensiune a corupţiei. Nu în ultimul rând, Turcia de astăzi este marcată de o puternică criză economică ca urmare a inflaţiei şi devalorizării monedei naţionale. Din această perspectivă, estea cea mai slabă perioadă sub conducerea lui Erdoğan şi AKP.

 

 

Răzvan Munteanu: Dacă privim din punct de vedere politic, răspunsul este afirmativ. A reuşit să menţină puterea, fie din postura de premier sau preşedinte pentru trei decenii cel puţin, punând capăt chiar şi democraţiei tutelare. Armata a fost epurată pe fondul evenimentelor din 2016 de către toţi simpatizanţii Hizmet, vorbind chiar de ofiţeri de rang înalt pro NATO.

 

Apoi, este un lider al unei formaţiuni islamiste, ceea ce a determinat creşterea islamismului politic. Un rol important îl joacă Diyanet, adică Inspectoratul pentru Afaceri Religioase, care este mult implicat nu doar în viaţa turcilor dar şi în comunităţile musulmane din Europa, în special în zona Balcanilor. A devenit chiar o competiţie strategică pentru influenţa musulmanilor din Balcani între Turcia şi Arabia Saudită. Cu toate acestea, Erdoğan nu se poate rupe total de moştenirea kemalistă, asta deşi prin  profilul său a demonstrat că are ardoarea de a rămâne în istorie ca cel mai mare lider al Turciei moderne.

 

 

Răzvan Munteanu: Dincolo de cele enunţate, regimul lui Erdoğan a impactat puternic politica externă a Turciei. Primăvara Arabă a fost privită ca o oportunitate pentru Ankara, Turcia încercând să devină o putere regională. Un rol important l-a jucat relaţia cu Frăţia Musulmană, care preluase puterea la Cairo. Turcia reuşise practic să transforme Egiptul într-un partener junior. Implicarea apoi a Turciei în războiul din Siria sau conflictul din Yemen sunt alte acţiuni care au vizat strategia regională. Dar este o rupere totală a viziunii de politică externă, care prioritiza relaţia cu Vestul. Orientul Mijlociu şi Nordul Africii au devenit principalul punct de politică externă al Ankarei, în ciuda unor divergenţe istorice, rezultate după finele celui de-al Doilea Război Mondial. Turcii îi acuzau pe arabi de trădare, iar cei din urmă îi acuzau pe urmaşii otomanilor de numeroase abuzuri. Erdoğan, ca lider al unui partid islamist, a reuşit să treacă peste aceste diverende. Costurile nu au fost deloc mici, şi se regăsesc chiar în problemele econimice actuale ale Turciei.

 

Depărtarea de Occident şi tensionarea relaţiei cu Israel sunt printre primele efecte negative. Apoi, Turcia şi-a propus o politică de Zero probleme cu vecinii care este încă un eşec total, relaţia cu Grecia, Cipru, Siria sau Armenia fiind exemple concludente.

 

În final, apropierea de Rusia, un rival sistemic al Turciei este o politică de impact a lui Erdoğan. Motivele nu sunt greu de înţeles, Ankara având nevoie de Moscova în Siria dar şi în asigurarea securităţii energetice.

 

Mai apoi, Kremlinul poate fi un partener înţelegător privind derapajele democratice ale lui Erdoğan, în comparative cu Bruxelles sau Washington. Apropierea lui Erdoğan de Moscova a fost determinate şi de factori interni, de actori precum aşa numitul Grup Perincek, care l-au ajutat pe liderul turc să înlăture Hizemt şi să continue lupta sa cu Fethullah Gülen.

 

 

Răzvan Munteanu: Este important pentru o persoană care studiază Orientul Mijlociu să interacţioneze cu lideri marcanţi, la nivel politic sau ideologic, ai lumii musulmane.  Pe Fethullah Gülen l-am întâlnit în urmă cu o săptămână. Mai mulţi experţi care au participat la o conferinţă la Universitatea de Stat din California (SUA) au efectuat o vizită la reşedinţa liderului Hizmet din Pennsylvania. Hizmet a fost puternic afectată de evenimentele din 2016, dar mişcarea a rezistat şi devine din ce în ce mai puternică. Este greu pentru Erdoğan să ducă un război total împotriva Hizmet. Este suficient să observi modul de raportare al membrilor Hizmet către Gülen, pe care îl denumesc Hagea Efendi, şi realizezi că valorile şi credinţa acestora sunt primordiale în faţa oricăror alte lucruri.

 

 

Răzvan Munteanu: În lumea musulmană te poţi aştepta la multe schimbări de paradigmă. Este aproape imposibil ca această reconciliere să aibă loc, deşi Gülen a transmis numeroase mesaje de pace. Relaţia lui Erdoğan cu Grupul Perincek şi aşa numita grupare Ergonokom îi dau puţine spaţii de manveră preşedintelui.

 

Răzvan Munteanu: S-ar putea să fie o cursă electorală destul de strânsă, dar şansele ca Erdoğan să fie cu adevărat învins pot fi existente doar dacă opoziţia este unită şi va susţine un singur candidat. Există şase mari partide de opoziţie care încă nu au anunţat candidaţii proprii sau candidatul unic, dar toate sunt legate prin dorinţa de a readuce Turcia la sistemul parlamentar.  Efectele recentului cutremur şi corupţia endemică au slăbit imaginea lui Erdoğan şi AKP, iar principalul său bazin electoral – clasa de mijloc din Anatolia, este profund afectată de problemele economice ale Turciei. Ţinând cont că AKP a pierdut recentele alegeri din oraşe mari, precum Izmir, Istanbul sau Ankara, Erdoğan va avea o cursă electorală destul de dificilă.