Inundaţii în SUA, soldate cu morţi şi sute de persoane evacuate
Furtunile s-au abătut asupra regiunii Chicago cu puţin timp înainte de ora de vârf în trafic, de după-amiază, blocând copiii în şcoli, doborând zeci de copaci şi perturbând traficul feroviar, potrivit presei locale.
Aeroportul Internaţional O’Hare a fost închis temporar, după ce turnul său de control a fost evacuat timp de 13 minute, în urma emiterii unei alerte de tornadă, în zonă.
Nu au fost semnalate victime umane, însă pagubele materiale sunt semnificative.
Circa 40 de persoane au fost rănite după prăbuşirea unui acoperiş, într-o zonă industrială la vest de Chicago, dar nivi una nu este în pericol de moarte, a relatat presa.
Din Ohio până în Nebraska, circa 12 persoane au murit din cauza furtunilor din ultimele zile şi a inundaţiilor.
Doi adulţi şi un copil au fost electrocutaţi în Wisconsin, în momentul în care un fulger a atins, miercuri, un stâlp de înaltă tensiune, într-o staţie de autobuz din Madison.
Ceva mai devreme, ploile abundente din Texas şi Oklahoma, provocate de o furtună tropicală, au ucis peste 20 de persoane.
Nord-vestul statului Ohio a fost cel mai grav afectat, deşi râul Blanchard, care a ieşit din matcă, începe să se retragă, după ce apa a atins nivelul record de 2,1 metri deasupra cotelor de inundaţie.
Nouă comitate din Ohio au declarat stare de urgenţă.
Agenţia naţională de meteorologie a preconizat noi ploi abundente în regiunile spre care se îndreaptă furtunile. Avertismente de inundaţii au fost lansate în unele zone din statele Iowa, Illinois şi Indiana, după furtunile din timpul nopţii, însoţite de precipitaţii de până la 12,5 cm.