Inundaţii şi evacuări de-a lungul frontierei germano-poloneze
Oraşul german Goerlitz, situat pe cursul râului Neisse, era parţial inundat duminică dimineaţa, după ce un baraj a cedat, în amonte, în apropiere de Radomierzyce, în Polonia, potrivit autorităţilor locale.

Inundaţii şi evacuări de-a lungul frontierei germano-poloneze (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În câteva ore, asupra oraşului a venit o viitură, fără să putem face ceva pentru a ne pregăti în acest sens", iar nivelul apelor râului a crescut cu şapte metri, a declarat primarul Michael Wieler, pentru postul de televiziune N24, în faţa unui drum, transformat de inundaţii într-un adevărat râu.
Peste 1.000 de persoane, inclusiv bătrânii din două aziluri, au fost evacuate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din acestă regiune sud-estică a ţării, potrivit poliţiei.
La 40 de kilometri în amonte, în apropiere de frontiera cehă, o parte a oraşului Zittau era, de asemenea, inundată, duminică dimineaţa, iar precipitaţiile continuau să cadă, potrivit autorităţilor locale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
Trei ani de război în Ucraina. Liderii UE merg la Kiev / Rusia nu e de acord cu planul SUA de încetare a focului
Trei persoane au murit înecate într-o pivniţă, sâmbătă, în timpul unor ploi torenţiale, la Neukirchen, tot în Saxonia, potrivit poliţiei.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


