Preşedintele României, Klaus Iohannis, a participat, în perioada 17-18 iulie 2023, la Summitul Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC), care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea la nivel înalt a avut ca obiectiv principal relansarea parteneriatului strategic dintre cele două zone geografice, în noul context geopolitic şi geoeconomic global, afectat inclusiv de efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, context care a generat riscuri pentru ambele regiuni, dar şi noi oportunităţi comune.
„Obiectivele parteneriatului reînnoit UE-CELAC se concentrează pe realizarea unei conectivităţi sustenabile sporite, sprijinirea tranziţiei verzi şi a digitalizării, creşterea rezilienţei lanţurilor valorice de pe cele două continente, reafirmarea importanţei multilateralismului, a bunei guvernări şi a valorilor democratice.În intervenţiile sale din cadrul reuniunii, preşedintele României a salutat organizarea Summitului UE-CELAC ca un moment necesar de reapropiere a unor comunităţi regionale cu abordări şi interese preponderent convergente. Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că ţara noastră sprijină ferm dialogul şi cooperarea constructivă cu partenerii din regiune şi susţine organizarea periodică a reuniunilor la nivel înalt dintre cele două blocuri. Preşedintele României a reamintit discuţiile sale cu Preşedintele Braziliei, Preşedintele Chile şi Preşedintele Argentinei, care au evidenţiat interesul comun al Uniunii Europene şi al Americii Latine de a aşeza parteneriatul pe noi fundamente, mai solide şi mai actuale, şi care au contribuit la pregătirea Summitului. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a prezentat eforturile ţării noastre pentru diminuarea efectelor crizei alimentare şi umanitare cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei”, transmite Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.
Totodată, referindu-se la una din temele principale ale Summitului, Iohannis a prezentat viziunea României cu privire la cele mai eficiente măsuri de combatere a efectelor schimbărilor climatice.
Iohannis a susţinut concentrarea cooperării bi-regionale atât pe combaterea mai eficientă a riscurilor cauzate de schimbările climatice, cât şi pe valorificarea tranziţiei verzi ca nouă oportunitate comună.
„Preşedintele Klaus Iohannis a accentuat importanţa educaţiei pentru mediu şi a deprinderii de către cetăţeni a unor noi abilităţi adaptate tranziţiei verzi. De asemenea, Preşedintele României a mai susţinut necesitatea implicării Uniunii Europene în sprijinirea statelor cu rezilienţă scăzută la dezastre şi a exemplificat cu proiecte ale ţării noastre în domeniu, care pot servi drept sursă de inspiraţie şi consolidare instituţională inclusiv în regiunea Americii Latine şi Caraibilor. Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, de asemenea, pentru identificarea de proiecte cu aplicare regională în acest domeniu, în cadrul implementării Noii agende UE-CELAC”, mai arată Administraţia Prezidenţială.
În marja Summitului, preşedintele României a avut o întrevedere cu preşedintele pro tempore (în exerciţiu) al CELAC, Ralph Gonsalves, prim-ministrul Saint Vincent şi Grenadine, care a co-prezidat Summitul alături de preşedintele Consiliului European. Cei doi înalţi demnitari au abordat teme de interes pentru cele două regiuni, precum şi subiecte de cooperare bilaterală politico-diplomatică şi sectorială.
Preşedintele Klaus Iohannis a reafirmat angajamentul României de a fi o voce activă în relaţia UE – regiunea Caraibilor, plecând de la dezvoltarea pe mai departe a relaţiilor bilaterale şi a unor proiecte de sprijin în favoarea regiunii care şi-au dovedit succesul în anii anteriori.
„În plan bilateral, relaţia României şi Saint Vincent şi Grenadine a fost apreciată ca foarte bună, fiind discutate oportunităţile educaţionale pentru studenţi, dar şi deschiderea unui consulat onorific în această ţară. Totodată, Preşedintele României a prezentat perspectiva ţării noastre privind efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, sprijinul multidimensional acordat şi a subliniat importanţa acţiunii comune pentru apărarea ordinii internaţionale bazate pe reguli”, potrivit sursei citate.