Italia, afectată de un nou scandal de corupţie privind contractele publice

Publicat: 17 03. 2015, 15:38
Actualizat: 01 04. 2020, 19:39

Poliţia din Florenţa a reţinut doi suspecţi şi a plasat alţi doi în arest la domiciliu în cadrul anchetei. Contractele respectiv au o valoare totală de 25 de miliarde de euro, a declarat un oficial din cadrul poliţiei, Mario Parente, în cadrul unei conferinţe de presă, relatează Reuters, în pagina electronică.

Unul dintre cei arestaţi este Ercole Incalza, care până anul trecut a deţinut o funcţie în departamentul pentru lucrări publice al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Potrivit mandatului de arestare, ancheta a descoperit că unul dintre cei arestaţi a ajutat la încheierea unor contracte pentru fiul ministrului Transporturilor, Maurizio Lupi. Lupi respinge această acuzaţie.

Ancheta a început cu suspiciuni privind contractele de construire a unei linii de cale ferată de mare viteză în apropiere de Florenţa. Aceasta a descoperit însă o reţea mult mai extinsă de nereguli, inclusiv contracte false pentru târgul mondial Milan Expo, care a fost centrul unui scandal de corupţie anul trecut.

„Credem că există dovezi clare de vinovăţie”, a declarat procurorul şef al Florenţei, Giuseppe Creazzo.

Corupţia endemică afectează în continuare afacerile şi politica italiană în pofida promisiunilor premierului Matteo Renzi de a rezolva problema. Italia se situează pe locul al 69-lea în Indicele de percepţie a corupţiei al Transparency International, alături de Bulgaria, Grecia şi România.