Shell îşi apără decizia de a cumpăra ţiţei rusesc: „Nu am avut nicio alternativă”
Compania a confirmat că a cumpărat vineri o încărcătură de ţiţei rusesc, dar că nu a avut „nicio alternativă”.
Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a atacat compania energetică, întrebând pe Twitter: „Petrolul rusesc nu vă miroase a sânge ucrainean?”.
Până în prezent, ţările occidentale nu au impus sancţiuni asupra importurilor de petrol rusesc, de teamă că acestea vor duce la creşterea preţurilor deja record ale energiei în întreaga lume.
Dar duminică, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA se află acum în „discuţii active” cu partenerii europeni cu privire la interzicerea achiziţiilor, menţinând în acelaşi timp o „aprovizionare globală constantă”.
Rusia este al doilea producător mondial de ţiţei, după Arabia Saudită, şi furnizează aproximativ o treime din necesarul Europei.
Comentând demersul său, Shell a declarat că a fost nevoită să cumpere petrol din Rusia pentru a menţine aprovizionarea în timp util a Europei cu combustibil.
Firma a declarat că rămâne „consternată de războiul din Ucraina” şi a oprit majoritatea activităţilor care implică petrolul rusesc, dar a adăugat că situaţia cu aprovizionarea este „extrem de complexă”.
În prezent, petrolul rusesc reprezintă aproximativ 8% din livrările de lucru ale Shell. Una dintre rafinăriile firmei, este, de asemenea, printre cele mai mari din Europa.
„Pentru a fi clar, fără o aprovizionare neîntreruptă a rafinăriilor cu ţiţei, industria energetică nu poate asigura aprovizionarea continuă cu produse esenţiale a populaţiei din Europa în săptămânile următoare”, a declarat un purtător de cuvânt. „Încărcăturile din surse alternative nu ar fi sosit la timp pentru a evita perturbările în aprovizionarea pieţei. Nu am luat această decizie cu uşurinţă şi înţelegem forţa sentimentelor din jurul ei.”