Irak: Cel puţin 31 de morţi şi 57 de răniţi în urma unui atentat comis într-un loc de cult şiit

Publicat: 18 06. 2013, 16:48
Actualizat: 11 06. 2014, 02:57

Dublul atentat a avut loc în hussainiyah (loc de cult şiit) Habib Ibn al-Mudhaher, în cartierul Qahira, la puţin timp după rugăciunea de prânz, au anunţat un oficial din cadrul Ministerul irakian de Interne şi surse medicale.

Alte 57 de persoane au fost rănite.

Primul kamikaze a provocat o explozie la intrarea în locul de cult şiit, iar al doilea a profitat de haosul creat de primul atentat şi a detonat în interiorul clădirii explozivii pe care îi purta asupra sa, potrivit acestor surse.

Acest loc de cult şiit este situat faţă în faţă cu Imam Al-Sadiq, o universitate privată, astfel încât numeroşi studenţi se regăsesc printre victime, potrivit poliţiei.

Ali Shammari (în vârstă de 20 de ani), un student în anul doi la drept acoperit complet de praf, a declarat pentru AFP că cei doi kamikaze purtau costume şi l-au omorât iniţial pe paznicul locului de cult şiit, înainte de a detona centurile explozive pe care le purtau asupra lor.

În plus, două persoane au fost ucise, iar alte şase rănite în atentate, la Bagdad şi în provincia Saladin (la nord de capitală).

Irakul cunoaşte de la începutul anului o intensificare a violenţelor din cauza unei mobilizări sunnite împotriva Guvernului condus de premierul şiit Nuri al-Maliki, acuzat de acapararea puterii.

La această acţiune de nemulţumire se adaugă o paralizie totală a mecanismului politic, care îi încurajează pe insurgenţi, potrivit experţilor.

În mai, peste o mie de persoane au murit în atentate, aceasta fiind luna cea mai sângeroasă din 2008, potrivit Naţiunilor Unite.