Prima pagină » Știri externe » Libia: 38 de răniţi, în cursul unor confruntări în oraşul Benghazi

Libia: 38 de răniţi, în cursul unor confruntări în oraşul Benghazi

Treizeci şi opt de persoane au fost rănite, în noaptea de marţi spre miercuri, în confruntări care au avut loc la Benghazi, în Libia, între manifestanţi şi forţele de ordine, a anunţat directorul spitalului Al-Jala din acest oraş.
Libia: 38 de răniţi, în cursul unor confruntări în oraşul Benghazi

„Treizeci şi opt de persoane au fost internate în spital pentru răni”, a declarat Abdelkarim Gubeaili, precizând că toate rănile sunt uşoare şi reprezintă rezultatul unor „încăierări între manifestanţi”.

Un bilanţ precedent, prezentat de ziarul libian Quryna, menţiona 14 răniţi.

Potrivit publicaţiei, forţele de ordine au intervenit pentru a pune capăt unor confruntări între partizani ai liderului libian Muammar Kadhafi şi „sabotori” din rândul manifestanţilor.

Protestatarii s-au reunit pentru a cere eliberarea unui avocat care reprezintă familii ale deţinuţilor ucişi în 1996, într-un schimb de focuri, în închisoarea Abu Salim, la Tripoli.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.