Iran: Un profesor şi un analist apropiaţi de tabăra reformatoare au fost arestaţi
Un profesor universitar şi un analist ce aveau legături cu tabăra reformatoare, susţinătoare a candidatului necâştigător la alegerile prezidenţiale din Iran, Mir Hossein Moussavi, au fost arestaţi miercuri, au declarat apropiaţi ai acestora.
Susţinătorii lui Moussavi vor să organizeze un nou marş (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Hamid Reza Jalaipour, profesor de sociologie la Universitatea din Teheran şi contributor la campania conservatorului moderat Moussavi la alegerile prezidenţiale din 12 iunie, a fost arestat la domiciliul său, miercuri dimineaţă, a afirmat colegul său, Issa Saharkhiz.
Said Laylaz, un economist şi analist politic, a fost de asemenea arestat la locuinţa sa, miercuri dimineaţă, a spus un membru al familiei sale.
Un număr important de oficiali şi jurnalişti reformatori au fost arestaţi, dintre care unii au fost apoi eliberaţi, după anunţarea, sâmbătă, a realegerii lui Mahmoud Ahmadinejad, într-o victorie contestată de Moussavi, care a denunţat, împreună cu ceilalţi doi candidaţi, nereguli la acest scrutin.
Anunţul realegerii preşedintelui în exerciţiu a provocat proteste violente în capitală, unde şapte civili au fost ucişi luni, precum şi manifestaţii cotidiene ale partizanilor lui Moussavi.
Marţi, ministrul Informaţiilor, Gholam Hossein Mohseni Ejeie, a anunţat că 26 de "organizatori" responsabili de violenţe au fost arestaţi.
Susţinătorii lui Moussavi, şi în general cei care resping corectitudinea realegerii lui Ahmadinejad, au decis să-şi continue manifestaţiile, în pofida interdicţiei autorităţilor.
Moussavi le cere iranienilor să participe joi la un marş şi la o zi de doliu naţional
Candidatul învins de Mahmoud Ahamdinejad la alegerile prezidenţiale a propus "poporului iranian" să respecte joi o zi de doliu naţional, cu mitinguri şi marşuri, pentru a comemora victimele manifestaţiilor împotriva puterii, potrivit site-ului său.
"Moussavi cere poporului iranian să se adune în moschei şi să organizeze marşuri paşnice pentru a consola familiile martirilor şi a răniţilor în evenimentele recente", potrivit acestei declaraţii care precizează că acesta va participa la "o ceremonie" în acest sens.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO