Iranul a iniţiat un exerciţiu militar naval în Strâmtoarea Ormuz
Iranul a iniţiat, sâmbătă, zece zile de manevre militare navale în Strâmtoarea Ormuz, o zonă pe unde este transportat 40 la sută din petrolul folosit la nivel global, anunţă postul de televiziune Al-Alam.

Iranul a iniţiat un exerciţiu militar naval în Strâmtoarea Ormuz (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Exerciţiul numit "Velayat-90" a fost anunţat vineri de comandantul Forţelor Navale iraniene, amiralul Habibollah Sayyari.
Pentru prima etapă a manevrelor, navele militare au fost poziţionate la est de Strâmtoarea Ormuz, în Marea Omanului şi în Golful Aden.
Statele Unite menţin în această zonă o prezenţă navală importantă, respectiv Flota a V-a, staţionată în Bahrain.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Teheranul a respins în septembrie ideea înfiinţării unei linii telefonice speciale cu Statele Unite pentru evitarea izbucnirii unor confruntări din cauza unor neînţelegeri.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

