Iranul a reuşit să producă 55 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%, un pas important pentru realizarea unei arme atomice
- Iranul a reuşit să producă 55 de kilograme de uraniu îmbogăţit cu o puritate de 20%, nivelul de la care uraniul este considerat „puternic îmbogăţit”
- Dezvăluirea vine la o zi după ce Teheran şi Washington au avut discuţii menite să găsească modalităţi de a relansa un acord nuclear între Iran şi puterile mondiale.
- Atingerea pragului de 20% puritate reprezintă un pas important în obţinerea uraniului îmbogăţit la valoarea de 90%, de la care acesta poate fi folosit în scopuri militare, pentru realizarea unei arme atomice.
Iranul a reuşit să producă 55 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20%, un pas important pentru realizarea unei arme atomice
Iranul a produs 55 de kg de uraniu îmbogăţit cu până la 20%, astfel indicând o producţie mai rapidă decât rata de 10 kg pe lună cerută de o lege iraniană adoptată în ianuarie, au declarat autorităţile iraniene, informează Reuters.
Ca reacţie la retragerea fostului preşedinte Donald Trump din acordul nuclear în 2018, Parlamentul Iranului a adoptat o lege anul trecut care obligă guvernul să-şi întărească poziţia nucleară.
Legea impunea să înceapă îmbogăţirea cu 20% şi prevedea ca cel puţin 120 kg de uraniu rafinat să fie realizate în fiecare an.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Putin va cere ca Ucraina să nu adere la NATO în discuţiile cu Trump
-
Un nou tip de fraudă în România: „Votează pe Adeline”. DNSC: Atacatorii din mediul online folosesc un nou scenariu de inginerie socială pentru a compromite conturile utilizatorilor români
-
Ministerul Energiei se opune preluării E.ON România de către MVM: „legături cu Rusia”
Iranul a început în ianuarie îmbogăţirea uraniului cu 20% la Fordo, un loc subteran de îmbogăţire a uraniului care a fost construit în secret în interiorul unui munte, eventual pentru a rezista la orice bombardament aerian.
„În mai puţin de patru luni, am produs 55 kg de uraniu îmbogăţit 20% ... în aproximativ opt luni putem ajunge la 120 kg", a declarat Kamalvandi pentru televiziunea de stat.
Dezvăluirea vine la o zi după ce Teheran şi Washington au ţinut marţi discuţiile indirecte la Viena, menite să găsească modalităţi de a relansa un acord nuclear din 2015 între Iran şi puterile mondiale.
Atingerea pragului de 20% puritate, de la care uraniul este considerat „puternic îmbogăţit”, reprezintă un pas important în obţinerea uraniului îmbogăţit la valoarea de 90% , de la care acesta poate fi folosit în scopuri militare pentru realizarea unei arme atomice.
Conform unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, până pe 16 februarie, Iranul reuşise să producă 17,6 kg de uraniu îmbogăţit până la 20%.
Articol scris de Cristina Iacob
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO